La aproape cinci luni de la emiterea Ordinului privind organizarea si desfsurarea examenului de Bacalaureat din 2011, miercuri, documentul a fost publicat n Monitorul Oficial 63/2011. Astfel, calendarul desfsurrii probelor, metodologia si atributiile membrilor ce fac parte din comisii a fost oficializat. Potrivit Ordinului 4.799 din 31 august 2010, calendarul a suferit modificri importante fat de anul anterior. n primul rnd, candidatii se vor nscrie n intervalul 23-27 mai 2011, iar ultima zi de scoal a celor din ultimul an de liceu va fi 27 mai. Probele orale nu vor mai fi sustinute n timpul semestrului, ci dup terminarea cursurilor. Mai exact, proba oral de limba romn va avea loc n intervalul 6 – 8 iunie 2011, cea de evaluare a competentelor digitale n intervalul 13 – 17 iunie si proba oral a unei limbi strine ntre 20 – 23 iunie. n ceea ce priveste probele scrise, acestea se vor desfsura, n linii mari, cam n aceeasi perioad ca si n anii trecuti. Proba la limba si literatura romn se va sustine pe 27 iunie, cea obligatorie de profil pe 29 iunie, iar cea la alegere a profilului si specializrii va avea loc pe 1 iulie. Contestatiile vor fi depuse n ziua urmtoare afisrii rezultatelor, adic pe 3 iulie, ntre orele 08.00-12.00, si vor fi solutionate n intervalul 5-7 iulie. Rezultatele finale vor fi afisate 8 iulie. Au fost deja stabilite si centrele n care se va desfsura proba C (proba oral a unei limbi strine). La nivelul judetului Vaslui, sunt 19 astfel de centre. n Brlad sunt 5, n Vaslui sunt 6, n Husi 3 si cte unul n Codesti, Murgeni, Negresti, Zorleni si Puiesti.











Sa bagam,sa dansam mai bine ;)
Comentariile sunt închise.