Medicii din cadrul Spitalului Judetean de Urgent Vaslui stiu, din experienta anilor trecuti, c, n perioada srbtorilor de iarn, o parte a populatiei se preteaz la o serie de excese sau practici care, n cele din urm, fac victime. „Consumul exagerat de alcool din aceast perioad aduce anual, de srbtori, zeci de persoane cu pancreatite, coloecistite si ulcere perforate. Si tot pe fondul consumului de alcool, n aceast perioad avem printre pacienti mai multe persoane agresate. O alt categorie o reprezint persoanele care folosesc petarde si articole explozibile si se rnesc n timpul manevrrii acestora. Prin urmare, vasluienii s fie atenti la cantitatea de alcool consumat si la modul n care manevreaz materialele explozive”, avertizeaz un medic. Un semnal asemntor lanseaz si pediatrii: „Am avut, n anii trecuti, copii care au suferit accidente cumplite din cauza petardelor si artificiilor: degete zburate, carne sfsiat si ars, chiar un copil de 10 ani cre a fost lovit n fat de un astfel de obiect si a fost complet desfigurat. n primul rnd, printii sunt cei crora vreau s le lansez apelul de a fi atenti unde si cu ce se joac copiii lor”. Evident, cei mai multi pacient i ajung n Unitatea de Primire Urgente (UPU). „n aceasta perioad, organismul nu trebuie suprancrcat cu alimente greu digerabile, reprezentate n mod special de carnea de porc sau alte produse de sezon (crnati, caltabos, slnina, tob etc). Aceste preparate trebuie consumate n cantitti moderate si n nici un caz la masa de sear. Este bine s se nlocuiasc prjirea alimentelor cu alte moduri de preparare, mai sntoase: fierbere, grtar, coacere la cuptor. Persoanele cu hipertensiune, cardiacii si cei cu afec- tiuni renale trebuie s evite alimentele srate, iar hepaticii – consumul de alcool. Si, sub nicio form persoanele cu afectiuni cronice s nu renunte n aceast perioad la tratamentul prescris de medicul curant”, recomand dr. Carmena Piseru, seful UPU Vaslui. n paralel, si Directia de Sntate Public (DSP) Vaslui recomand populatiei acordarea unei atentii deosebite si a unei griji permanente n ceea ce priveste starea de sntate. „Carnea trebuie sa fie verificat din punct de vedere sanitarveterinar, ntruct exist pericolul aparitiei trichinelozei. Prin continutul crescut n zahr, grsimi si chiar sare, dulciurile si produsele de patiserie reprezint factori de risc pentru diabetul zaharat, hipertensiunea arterial si obezitate, si din acest motiv consumul lor trebuie limitat. O atentie mrit trebuie acordat consumului de alcool. Se recomand ca n aceast perioad alimentatia s fie ct mai diversificat, cuprinznd zilnic cereale (200-350 g pine integral), legume (minim 300g), fructe (minim 450g), lapte si derivate (500ml lapte sau iaurt). Aportul de lichide trebuie s fie de minim 1500ml pe zi (ap, ceaiuri de plante nendulcite), iar alimentele trebuie s aib termenul de garantie afisat pe ambalaj”, precizeaz Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Pentru ca organismul s functioneze la capacitate optim, pe lng o alimentatie ct mai echilibrat se recomand practicarea exercitiului fizic de cel putin trei ori pe sptmn (mers pe jos, exercitii de nviorare, alergat, schi, patinaj etc). O recomandare este ca oamenii s mnnce cte putin, de mai multe ori pe zi, fie si la un interval de trei ore si, obligatoriu, una din mese s fie alctuit numai din fructe. „Este total contraindicat consumul, la o singur mas, a produselor cu maionez, icre, crnati, salat boeuf, piftie, sarmale, carne de porc si dulciuri concentrate. Trebuie scoase complet din alimentatia acestor zile produsele mbibate n grsime (cum ar fi pateurile si produsele n foietaj, alunele, stixurile sau chipsurile). Buturile alcoolice pot fi consumate n functie de alimentele ingerate, dar nu n cantitt i exagerate”, mai spune Mihaela Vlada. Pentru diabetici, mesele din perioada srbtorilor de iarn trebuie s se ncadreze n recomand rile fcute de medic, iar prjiturile nu trebuie s contin zahr.
apai, la cum infuleca romanasii, ce spuneti dvs. e mare belea pe capul lor. daca nu avem ochi scosi si batrane violate la paste, nu -s sarbatori.