Aflat la o vrst la care ar fi trebuit s fie de mult pensionat, unui angajat al Spitalului Municipal de Urgent „Elena Beldiman” Brlad i-a fost aprobat continuarea pentru nc un an a activittii. Este vorba despre medicul primar Mihai Busuioc, din cadrul Sectiei Anestezie si Terapie Intensiv (ATI). Motivul pentru care Ministerul Snttii i-a permis s rmn n cmpul muncii, desi chiar ieri a mplinit 72 de ani, este lipsa personalului medical din ATI. La ora actual, pe lng Busuioc, spitalul brldean mai beneficiaz de serviciile a doi anestezisti. Primul este seful sectiei, respectiv medicul Ion Chilinciuc, iar cel de-al doilea este medicul Grigore Musinchevici. Cel din urm are 68 de ani, a lucrat peste 40 de ani la Spitalul Judetean de Urgent din Galati si, ncepnd cu 1 iunie 2009, este anestezist la Brlad. „Pentru c ducem lips de personal medical la ATI, Ministerul Snttii ne-a aprobat solicitarea referitoare la continuarea activittii medicului Busuioc. Chiar dac astzi (ieri, n.r.) este ziua lui si mplineste 72 de ani, nu iese nc la pensie, ci prefer s contribuie n continuare la salvarea pacien- tilor ce ajung n aceast sectie”, ne-a spus medicul Gabriela Danis, directorul medical al unittii. Dr. Busuioc a fost angajat la spital din data de 1 noiembrie 1965, n prezent fiind si cel mai n vrst, dar si cel mai longeviv salariat al unittii, cu o activitate desfsurat pe parcursul a 45 de ani. Tot personalul care l cunoaste pe septuagenarul Mihai Busuioc spune c este un om deosebit, care, indiferent de ora la care era chemat de acas, chiar si pe timpul noptii, venea cu cea mai mare promptitudine. Pentru c ieri si-a srbtorit onomastica, dar si pentru c a mplinit 72 de ani, colegii i ureaz „La Multi Ani!”, mult sntate si putere de munc!
LA MULTI ANI, DOMNULE DOCTOR!
succes in continuare si pacat ca barladul va trbui sa mai astepte inca 72 de ani sa ii gaseasca un inlocuitor…mult noroc
eu sant prea prost ,dar voi pacientii santeti mai prosti ptr ca imi dati bani, busuioc nu ia spaga ca mine, eu stau doctor cat vreau eu,mai prost k mine nu este nimeni, va rog sa va jucati cu nevasta-mea eu am devenit impotent.!!! TILI ma intitulez .
Un remarcabil medic, un remarcabil om! Felicitari, urari de bine, multa sanatate si viata lunga!
nu-l cunosc dar nu-mi ramane decat sa-l felicit…..
SA II DEA DUMNEZEU SANATATE SI PUTERE DE MUNCA!E UN OM DE CARACTER!A STAT SI LA CAPATAIUL MEU IN TIMPUL ANESTEZIEI SI M-A INCURAJAT ,M-A FELICITAT CAND AM ADUS PE LUME PRIMUL MEU COPIL PE 16 DECEMBRIE 2009.
ARTICOLE DE NOTA 10! Da bine ca v-ati mai trezit si v-ati gandit sa vorbiti despre un om cu totul si cu totul remarcabil. Sa ne traiti dle dr Busuioc si daca aveti o solutie sa va si clonam, ne-ar prinde tare bine. Va rugam din suflet, cautati un invatacel si formati-l dvs. ca sa avem si noi la cine apela si sa fie cineva care sa va poarte munca, darurirea, respectul, mai departe. Dati lectii va rugam noi! Cu toata stima,
DA.FOARTE BINE, A FOST SI VA RAMINE UNUL DINTRE CEI MAI BUNI SI RARI SPECIALISTI IN DOMENIU ,CU MULT BUN SIMT,EDUCATIE IMPECABILA ,MANIERAT,SUNT CITIVA MEDICI CARE SUNT CU ADEVARAT OAMENI DEMNI DE STATUTUL LOR ,IN COMPARATIE CU ALTII…DIN SPITAL…….?????????????