duminică, mai 10, 2026

Guvernul, cu ochii pe vila si mercedesul asistatilor

3

Nu se pune problema s nu mai fie acordate ajutoarele sociale, ci ca acestea s fie date n urma unei evaluri foarte serioase”, a declarat, ieri, subprefectul Ciprian Iftimoaei, n cadrul unei conferinte de pres. Iar evalurile au nceput imediat, cu att mai mult cu ct, sustine Guvernul, pensiile si ajutoarele sociale consum 35% din buget. Subprefectul a prezentat o serie de date privitoare la judetul Vaslui, venitul minim garantat fcnd obiectul unui control, n perioada 26 iunie – 30 iulie. Astfel, la data de 30 iulie 2010, au fost supuse verificrii 47 de primrii. n aceeasi lun, comisia a analizat 3.336 de dosare de ajutor social, dintr-un total de 8.728. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost suspendate 3.055 de dosare. Totodat, au fost aplicate amenzi n valoare de 500 de lei. Nici dosarele medicale nu au fost ocolite. n perioada 22-28 iulie, a mai precizat subprefectul Ciprian Iftimoaei, 248 de dosare din cele 993 propuse au fost verificate, 231 de persoane fiind mentinute n grad iar dou fiind depensionate.

3 COMENTARII

  1. SUNT DE ACORD CA PUTUROSII SA FIE PUSI LA MUNCA DACA DORESC SA TRAIASCA!SUNT OAMENI INTRADEVAR CARE AU NEVOIE DE AJUTOR ! DOSARELE SA FIE STUDIATE CU ATENTIE! STAU OGOAREL PIRLOAGA SI EI STAU LA UMBRA SI ASTEAPTA POMANA! O FAMILIE DE TINERI DELA TARA POT SA TRAIASCA F BINE FARA ,,POMANA DELA STAT NUMAI DACA MUNCESC ! CRESC 1-2 PORCI UNUL PENTRU CONSUM

  2. trimite-ti-i la munca. nu mai incurajati lenea, betia, pomana. doar asa nu va veti mai imprumuta la straini. cine va plati? tot cei care muncesc, nu puturosii.

Comentariile sunt închise.