Interzis la titularizare!

Scandalul „haretistilor”, izbucnit anul trecut, reîncepe. Însã, dacã în 2009 profesorii cu diplome de la Universitatea „Spiru Haret” au fost lãsati, întrun final, sã concureze pentru titularizare, acum lucrurile s-au schimbat. Peste 40 de cadre didactice cu studii universitare la specializãri neacreditate nu vor putea pune piciorul în sãlile de examen din judet anul acesta.

Dupã ce toate cele 1.407 dosare depuse au fost analizate si, initial, 71 respinse pentru cã nu au îndeplinit criteriile cerute, ieri, numãrul ajunsese deja la 83. Dacã în unele cazuri problema a fost lipsa modulului de pregãtire psihopedagogicã, în 69 dintre ele neacreditarea formei de învãtãmânt urmate de candidati a dus la respingerea dosarelor de cãtre comisiile din judet. Si, ca si în 2009, cele mai multe provin de la învãtãmântul la distantã din cadrul Universitãtii „Spiru Haret”. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, peste 40 din cele 69 sunt în aceastã situatie. „Pânã în acest moment, au fost respinse 69 de dosare pentru cã nu au diplome de la facultãti acreditate prin hotãrâri de Guvern. Peste 40 dintre acestea apartin profesorilor care au învãtat la „Spiru Haret”, la specializãri neacreditate. Acestia nu vor fi lãsati în examen. Acreditate sunt speclializãrile la limba românã, limbile strãine, istorie, finante, marketing, contabilitate si informatica de gestiune si doar candidatii care au diplome obtinute la aceste specializãri vor putea sustine examenul de mâine (astãzi,)”, ne-a spus profesorul Gheorghe Flueras, inspector scolar de personal. Acesta a adãugat cã, din cele 83 de dosare respinse, ieri încã se analizau 14. Si în cazul acestora, problema era aceeasi: diplomele obtinute la învãtãmântul la distantã neacreditat prin hotãrâri de Guvern. Numai cã acestea erau de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi, nu de la „Spiru Haret”. Iar pentru ca profesorii cãrora le apartin dosarele sã poatã sustine examenul de astãzi, inspectorii scolari încã mai asteptau, ieri, în jurul orei 13.00, completãri la dosar. Ca si în anii anteriori, accesul candidatilor în sãlile de concurs se va face între 08.00 si 09.00, concursul va începe la ora 10.00 si va dura patru ore. Candidatii nu vor avea voie cu cãrti, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distantã. Noutatea constã în faptul cã, pentru a nu exista suspiciuni de fraudã, subiectele nu vor mai fi elaborate în judet, ci direct la Ministerul Educatiei. În plus, din acelasi considerent, fiecare candidat va primi la intrarea în salã câte 10 autocolante cu cod de bare unic. Acestia îsi vor scrie numele si prenumele pe prima paginã a foii de concurs si, în loc sã îndoaie coltul pentru a ascunde numele, vor lipi autocolantul deasupra. Celelalte autocolante vor fi lipite câte unul pe fiecare coalã scrisã, iar cele care rãmân vor fi predate supraveghetorilor. Nu în ultimul rând, lucrãrile nu vor mai fi corectate în judet, ci într-un centru desemnat de Ministerul Educatiei. De mentionat cã, pentru cele 243 de catedre titularizabile din acest an, vor concura putin peste 1.000 de profesori din Vaslui si din alte judete.

7 COMENTARII

  1. Dati afara toate toantele care au facut menaj in italia si acum predau franceza la Cracanatii din deal si se dau mari profesoare;;;;HUA;;Pune-ti mana la munca si lasati pe cei cu studii superioare sa manance o paine ca ati umplut tara de prosti cu diplome.

  2. ce se intampla cu haretistii care deja sunt mari titulari fara sa fi dat examen ? e plin de invatatoare care s-au transferat fara examen si predau romana la copiii nostri ? ce se intampla cu nulitatile care au stat cu fundu in mana acasa si acum sunt mari vedete promovate si premiate la Ziua Invatatorului ?Cum se mai explica asta?

    NU LE E RUSINE OARE LA OBRAZ? BINENTELES CA NU …..

  3. La Albesti, cei mai multi profesori sunt „facuti „la Spiru Haret, in frunte cu Cerbu C. , care, datorita ” competentelor” castigate la centrul univ. Vaslui, si-a adjudecat si functia de director prin liberalii Juverdeanu si Ciurariu.
    La asa legi, asa calitate in invatamant!.

  4. Bine fac, ca -s multi si mari dobitoi la SPIRU HARET, unii, ca BACIU, analfabet cu temele facute de noi, are maine pretentii de profesor, doar la FUNDUL VAIICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.