n numai sase luni vasluienii au nghitit medicamente compensate si gratuite n valoare de peste 30 milioane lei noi. Modul de acordare si eliberare a medicamentelor eliberate n regim compensat si gratuit, consumul din ce n ce mai mare si care sunt cauzele ce determin acest consum au fost principalele subiecte discutate ieri, n cadrul sedintei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vrstnice, care a avut loc n Sala Oval a Prefecturii Vaslui.
Ieri, presedintele Casei Judetene de Asigurri de Sntate (CJAS) Vaslui a prezentat o situatie a modului n care se desfsoar eliberarea de medicamente gratuite si compensate. Prezentarea a fost ampl si astfel structurat nct pensionarii si reprezentantii Prefecturii s nteleag exact nu numai mecanismul de onorare a retetelor, dar si problemele care sunt n derularea procesului. n anul 2010, CJAS Vaslui a ncheiat contracte cu 80 de farmacii, din care 26 n Vaslui, 16 n Brlad, nou n Husi, trei n Negresti, una la Murgeni si 25 n mediul rural. Considerm c numrul de farmacii cu care CJAS Vaslui se afl n contract face posibil accesul pacient ilor la medicamente cu si fr contributie personal n tratamentul ambulatoriu, n baza prescript iilor eliberate de medici, n toate zonele judetului. n primul semestru al anului 2010 nu s-au nregistrat probleme n modul de acordare si eliberare a medicamentelor, pacientii beneficiind de medicamente n orice zi din fiecare lun, n functie de prescriptiile eliberate de medici, a precizat Corneliu Mihalache. Acesta a mentionat c prevederea bugetar pentru medicamente a fost n acest an de 29.843 mii lei, dar consumul de medicamente aferent primelor 6 luni ale anului se ridic la valoarea de 30.729 mii lei, ceea ce nseamn un consum mediu lunar de 5.121 mii lei. n semestrul doi, Casa National de Asigurri de Sntate va proceda la deblocarea rezervei de 10% retinut, iar n luna august urmeaz s aib loc o rectificare bugetar astfel nct s fie asigurate fondurile necesare pentru acoperirea consumului nregistrat la medicamente compensate si gratuite si nu vor fi probleme pe acest segment. Cel putin acestea sunt informatiile pe care eu le am la aceast dat, a precizat presedintele CJAS Vaslui.
Vasluienii tot mai bolnavi
n ceea ce priveste consumul de medicamente, fat de aceeasi perioad a anului trecut, acesta a crescut cu mai bine de un milion lei pe lun. n acest an, cel mai mic consum s-a nregistrrat n luna ianuare, cu 4,62 milioane lei, iar cel mai ridicat n luna martie, cu 5,67 milioane lei, si n luna iunie, cu 5,38 milioane lei. De la lun la lun, n semestrul I din 2010 s-au nregistrat cresteri la consumul de medicamente compensate si gratuite si datorit faptului c nelimitarea plafoanelor la farmacii a permis accesul pacientilor la medicamente n orice zi din fiecare lun, n functie de prescriptiile eliberate de medici. Cresterea consumului de medicamente se motiveaz si datorit faptului c a fost posibil eliberarea medicamentelor pentru bolnavii cu afectiuni cronice pe o perioad de pn la 90 de zile, c a crescut numrul de cazuri cu patologie de sezon si a crescut numrul de cazuri noi de persoane diagnosticate cu afec- tiuni cum ar fi astm bronsic, hipertensiune arterial, ulcer duodenal, dislipidemii. Cresterea consumului de medicamente se datoreaz si faptului c a crescut numrul de aprobri date de comisia CAS Vaslui, de la 122 aprobri, n luna ianuarie, la 201 aprobri, n luna martie, cele mai mari cresteri nregistrndu-se la G16-demente, G12-boala Parkinson, G10-leucemii. n trimestrul doi, consumul cel mai mare se nregistreaz n luna iunie si datorit faptului c, ncepnd cu luna iulie, s-a modificat pretul de referint la medicamentele din lista de medicamente decontate de CAS, iar aceast informatie a facut ca unii pacienti s opteze n luna iunie pentru medicamente pe boli cronice pe o perioad de pn la 90 de zile, ducnd astfel la cres- terea consumului de medicamente, a mai spus Corneliu Mihalache. n concluzie, presedintele CJAS lea cerut pensionarilor s-si foloseasc influenta pe care o au pentru a schimba mentalitatea celor care si fac strocuri de medicamente, dar si pe a celor care consider c numai medicamentele foarte scumpe sunt eficiente si fac presiuni asupra medicilor pentru a le prescrie astfel de retete.