Pentru o zi, administratia vasluian va fi paralizat de greva general. Nemultumiti de reducerea cu 25% a salariilor, angajatii de la stat vor nceta lucru n intervalul orar 8.00 – 16.00. Pe lng cele peste 80 de primrii, la protest vor participa salariati din serviciile deconcentrate, sntate, nvtmnt si din alte institutii bugetare. La miscarea de protest de astzi se estimeaz c vor participa peste 10.000 de bugetari din ntreg judetul.
Astzi, salariatii din administrat ia judetului Vaslui vor declansa greva general de o zi. Protestul radical al sindicalistilor este ndreptat mpotriva msurilor de austeritate ale Guvernul Boc, prin care salariile bugetarilor sunt tiate cu 25%. Valic Berescu, presedintele Aliantei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” Vaslui, ne-a declarat c 80% din membrii de sindicat au fost de acord cu declans area grevei generale. Este vorba despre 390 de salariati din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui si peste 600 de salariati din 83 de primrii vasluiene. Pe lng aceste institutii, la greva de astzi vor mai participa si membrii de sindicat din alte servicii deconcentrate: Inspectoratul Teritorial de Munc, Casa Judetean de Pensii, Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor si Garda Financiar. „n total, sindicatul nostru are la nivelul judetului peste 1.500 de membri, salariati care vor intra n grev general. Oamenii vor veni la lucru, vor respecta programul orar, dar nu vor lucra. Greva general va fi de o singur zi. n unele institutii, salariatii vor asigura 30% din activitate, asa cum prevede legea”, a precizat Valic Berescu. Si functionarii din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Vaslui se vor afla, astzi, n grev general. Gheorghe Ocheanu, liderul Sindicatului din CJ Vaslui, a precizat c actiunea de protest va avea loc ntre orele 8.00-16.00, conform Legii nr. 168. Astfel, cei 104 salariati care sunt membri de sindicat vor nceta lucrul. Sindicalistii intentioneaz s confectioneze si o pancart, pentru care se va cere autorizatie s fie amplasat n fata Palatului Administrativ din Vaslui.
Grev la Mediu si la Protectia Copilului
La greva general de astzi vor participa si membrii de sindicat din alte domenii de activitate. Gheorghe Croitoru, presedintele filialei Jude- tene Vaslui a CNSLR „Frtia”, a precizat c greva se va face la locul de munc, prin ncetarea activittii. Este vorba despre salariati din sntate, nvtmnt, Agentia pentru Protectia Mediului, Biblioteca Vaslui, Directia General de Asistent Social si Protectia Copilului Vaslui. n total, CNSLR „Frtia” are la nivelul judetului Vaslui 8.000 de membri de sindicat care lucreaz n sectorul bugetar. „Eu am vzut o anumit atitudine vizavi de protest, care seamn uneori cu lehamite si abandon. Salariatii vor avea alt atitudine peste o lun, cnd msurile luate de Guvern se vor resimti n venituri. Sindicalistii de la organizatii trebuie s se hotrasc s fac fondul de grev si s nu cheltuie banii cu alte nimicuri de ocazie. Dac nu este un fond de grev, nu se poate asigura subzistenta pentru grevisti pe perioada ct se nceteaz lucrul”, a spus Gheorghe Croitoru.
cu tot cu aia care sunt de dat afara?bai nene a mai innebunit lupul odata dar tu esti dus rau
STOP MUNCA??? Or fi obosit, te pomenesti????sa se calce in picioare????
Danut, sunt 10.000 de bugerati, in judet ?! Unde-s ? In instituriile bugetare, din judet, lucreaza cu sutele(in unele locuri cu zecile), nu cu miile si tu dai un numar de 10.000 ! Frate, lupu s-a insanatosit nu a mai innebunit! Te rog, scrie si unde sunt acesti 10.000 de bugetari angajati, in judeul Vaslui!