sâmbătă, mai 16, 2026
Acasă Deschidere Razbunare bugetara

Razbunare bugetara

0

Un miting de amploare, la Bucuresti, si grev general pe data de 5 octombrie, acestea sunt promisiunile bugetarilor ctre Guvernul Romniei. Pentru a fi ascultati de ctre autoritti, sindicalistii din administratia public, sntate si nvtmnt au format pentru prima dat Alianta Bugetar. Prima actiune sindical va fi pe 15 septembrie, exact n ziua n care Executivul si va asuma rspunderea pe cele trei legi: salarizarea unitar, educatie si reorganizarea agentiilor. La mitingul din capital, care va fi urmat de pichetarea Parlamentului, vor participa si bugetarii vasluieni. n primul rnd, sindicalistii solicit neaplicare legii salarizrii care, n opinia lor, nu are un caracter unitar si nu este aplicabil. Functionarii nu sunt de acord nici cu reforma unittilor bugetare, sau cu concediul fortat fr plat. Dac nu vor ajunge la o ntelegere, n 5 octombrie, institutiile publice din judet vor fi blocate. Peste 15.000 de salariati vasluieni din cele trei sectoare bugetare sunt asteptati la proteste.

Sindicatele bugetarilor din nvt mnt, administratie public si sntate si-au unit fortele pentru a determina Guvernul s nu-si asume rspunderea Legea Unic a Salarizrii. La nivel national, a fost semnat protocolul Aliantei Bugetare, organizatie care si propune s monitorizeze discutiile cadru legate de legea salarizrii. Ieri, ntr-o conferint de pres, Valic Berescu, presedintele Aliantei Bugetarilor „Sed Lex” Vaslui, Viorel Asoltanei, liderul sindicatului de la Inspectoratul Teritorial de Munc Vaslui, si Bogdan Isabel, liderul sindicatului de la Casa Judeten de Pensii Vaslui, au prezentat calendarul actiunilor de protest. Astfel, n data de 15 septembrie, sindicalistii vasluieni din toate institutiile bugetare vor participa la un miting n Bucuresti, unde vor picheta Parlamentul Romniei. Actiunea de protest se va desfsura n aceeasi zi n care Guvernul si va asuma rspunderea pe cele trei pachete de legi privind salarizarea unitar, educat ia si reorganizarea agentiilor guvernamentale. „Solicitm ca Executivul s nu-si asume rspunderea pe legea salarizrii unitare a angajatilor pltiti din fonduri publice. De asemenea, sindicatele nu sunt de acord cu reforma unittilor bugetare si cu cele 10 zile de concediu fr plat fortat. Nu vom accepta nici un fel de disponibilizri n rndul salariatilor”, a spus Berescu. Dac n urma negocierilor nu se va ajunge la o ntelegere cu autorittile, n data de 5 octombrie, se va declansa greva general de o zi. La nivelul judetului Vaslui, sunt asteptati s participe la proteste peste 15.000 de persoane din nvtmnt, sntate si administratie public. Potrivit liderilor de sindicat, toate institutiile publice vor fi nchise pentru 24 de ore.

Boicotarea alegerilor prezidentiale

n cazul n care nici dup greva general nu se va ajunge la un acord, se va merge pn la neimplicarea bugetarilor la organizarea alegerilor prezidentiale de la sfr- situl lunii noiembrie si, dup caz, a turului doi. „Acesta este anuntul nostru ctre contribuabili si vom vedea n continuare care este pozitia Guvernului. Cerem scuze anticipate cettenilor, dac se va ajunge la aceste forme de protest. Este pentru prima dat n istoria luptei sindicale cnd s-a ncheiat o aliant ntre toti bugetarii”, a mai precizat Berescu. La rndul lui, Bogdan Isabel, presedintele sindicatului de la CJP Vaslui, a spus c sindicalistii nu solicit lefuri mai mari, ns doresc ca legea salariz rii s fie una unitar. „Aceast lege nu poate fi aplicat ncepnd cu anul 2010. Actul normativ nu are un caracter unitar si sunt discrepant e majore ntre nivelurile minime si maxime de salarizare. Spre exemplu, un absolvent cu studii superioare este echivalent cu o moas de la spital”, a artat Bogdan Isabel. Si liderul sindicalistilor de la ITM Vaslui a luat atitudine si, a precizat c legea salarizrii bugetarilor are foarte multe deficiente. „Oamenii sunt nemultumiti, pentru c vor pierde jumtate din salariu pe cele 10 zile de concediu fr plat obligatoriu. Multi au credite de achitat la bnci, de trimis copii la scoal, fr s mai amintim c vine sezonul rece si trebuie s achitm cldura”, a explicat Viorel Asoltanei.