Greva ceferistilor ieseni i-a tinut acasa pe navetistii din Vaslui

Sase trenuri au fost blocate, marti dimineat (cinci n gara din Iasi si unul n gara Podul Iloaiei), n urma unui protest spontan al angajatilor CFR, nemultumiti c nu si-au primit salariile pe luna august. Liderii sindicali din cadrul CFR Iasi sustin c nu sunt implicati n organizarea acestui protest, fiind vorba de o actiune spontan a salariatilor. Astfel, sute de cltori, n principal navetisti, au fost nevoiti s apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la munc. Surse din cadrul Grii Vaslui ne-au spus c, la Vaslui, nu au fost emise legitimatii de cltorie, iar cei care aveau deja biletele cumprate si-au primit banii napoi. Totodat, salariatii CFR Vaslui i-au ndrumat pe cltori spre alte mijloace de transport, mai ales c nu existau semnale clare de ncheiere a protestului, n ciuda demersurilor ntreprinse att de liderii sindicali, ct si de conducerea CFR. „Toat lumea solidarizeaz cu cei de la Iasi. Tacit, toti i aprobm, pentru c n aceast situatie se afl salariatii de la toate statiile CFR din tar. ntr-adevr, aceste proteste sunt defavorabile si suntem constienti c cel mai mult au de suferit cltorii, dare ne-a ajuns cutitul la os”, ne-a spus un angajat al Grii Vaslui, sub protectia anonimatului.

Blocaj si la Brlad

Si la Brlad, ieri, timp de aproape cinci ore, traficul pe calea ferat a fost zero. Trenurile programate s plece au stat iar cele care trebuiau s soseasc… nu s-au zrit. De la ora 07.00 si pn aproape de ora 12.00, lucrtorii Statiei CFR Brlad au somat. Pasagerilor li s-a explicat c nu circul nici un tren si c nu pot fi eliberate bilete. La ora 12.00, singurul tren care stationa n gar a prsit agale Brladul, punnd punct unei jumtti de zi de inactivitate.

Trenuri anulate sau ntrziate

Din cauza protestului declansat de o parte din angajatii Regionalei CF Iasi, trenurile care veneau din Moldova au ajuns la destinatie cu ntrziere, n graficul de circulatie nregistrnduse urmtoarele anulri/ntrzieri:

Trenuri de cltori anulate:
Accelerat 1963-2/1963 si Accelerat 1966/1966-1 Galati – Iasi si retur
Accelerat 1664/1664-1 Iasi – Adjud
Personal 6451 Iasi – Pascani
Personal 6453 Iasi – Pascani
Personal 6402 Iasi – Brlad
Personal 6403 Brlad – Iasi
Personal 6493 si Personal 6498 Iasi – Dorohoi si retur
Personal 5524 Trgu Neamt Iasi

Trenuri de cltori ntrziate:
Personal 6503 Ungheni Prut – Iasi – 239 min. – a stationat n Socola;
Personal 1061 Ungheni – Iasi – 162 min. – a stationat n Socola 81 min si n Nicolina 81 de minute;
Accelerat 1665-2 Adjud – Iasi – 191 min. – a stationat n Nicolina;
Rapid 13766 Timisoara Nord – Iasi – 170 min. – a stationat n Podu Iloaiei;
Personal 6464 Hrlu – Iasi – 105 min. – a stationat n Podu Iloaiei;
Personal l 6311 Brlad – Iasi – 120 min. – a stationat n Nicolina;
Accelerat 1964-1 Galati – Iasi – 84 min. – a stationat n Nicolina;
Personal 5401-2 Bacu – Iasi – 134 min. – a stationat n Ruginoasa;
Accelerat 1838 Timisoara Nord – Iasi – 43 min. – a stationat n Pascani;
Personal 6421 Beresti – Flciu Nord – 105 min. – a stationat n Brlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.