O comun, un director!

vasile_mariciucTimp de dou zile, n cursul acestei sptmni, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a fost gazda unei sedinte extrem de importante, n care s-au discutat principalele msuri de reducere a cheltuielilor n nvtmnt, dar fr a afecta calitatea actului educational. Este vorba despre comasarea unor grupe de prescolari, precum si reorganizarea retelei scolare, n unele comune, prin „dizolvarea” unor unitti de nvtmnt cu personalitate juridic. n acest fel, la final, nu vor mai fi doi sau mai multi directori ntr-o comun, ci doar unul.De mai bine de o lun, conducerile inspectoratelor scolare judetene au fost avertizate de oficiali din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetrii si Inovrii c n acest domeniu trebuie „strns cureaua”. Ca urmare, si Consiliul de Administratie al ISJ Vaslui a trebuit s decid n ce directii vor fi aplicate msurile viznd reducerea cheltuielilor din nvtmnt. La nivelul judetului Vaslui, una dintre primele msuri aprobate a fost suspendarea pltii orelor suplimentare peste programul normal de lucru, care a intrat deja n vigoare nc de la 1 martie, iar cei afectati de aplicare sunt responsabilii de structur, personalul didactic auxiliar si cel nedidactic. Cea de-a doua msur aprobat pentru toate institutiile de nvtmnt din judet se refer la diminuarea indemnizatiilor de conducere pentru persoanele ce ndeplinesc functii de conducere. Este vorba despre directori, contabili sefi si secretari, care vor lua mai putin la salariu ncepnd cu data de 1 septembrie 2009.
Tot de la nceputul anului scolar viitor, ncadrarea pensionarilor si a personalului didactic asociat se va realiza n sistem de plata cu ora. De altfel, unele clase si grupe de prescolari cu efective mici se vor comasa. Totusi, aceasta este o msur care nc se afl la stadiul de discutii, fr a se fi aprobat deja ceva n sedintele de miercuri si joi, respectiv 3-4 mai. Ultima msur ce va fi aplicat ncepnd cu anul scolar 2009-2010 se refer la reorganizarea retelei scolare prin comasarea de unitti cu personalitate juridic. Nici n cazul acesteia nu s-a ajuns la o hotrre pn n prezent, fiind nevoie de luarea n calcul a mai multor factori.
„Deocamdat nu s-a luat nicio decizie n aceast privint, doar am fcut o evaluare a unor comune unde se pot simplifica lucrurile fr a afecta calitatea educatiei. Este o problem important si nu trebuie s ne grbim s decidem. Probabil c prin luna august vom putea spune cu sigurant care din unittile cu personalitate juridic vor disprea si care vor rmne. nc mai sunt de fcut transferuri ale unor cadre didactice si abia apoi vom putea s decidem. De asemenea, urmeaz s mai primim niste detalii de la serviciul de investitii, pentru a afla exact care este situatia”, ne-a spus profesorul Vasile Mariciuc, inspectorul scolar general din cadrul ISJ Vaslui.

5 COMENTARII

  1. Bravooo. dle Mariciuc ! Sunteti mare daca veti verifica cate inspectii a facut fiecare metodist., cine este dna de la perfectionare cu adevarat si insp care avatajeaza sau are interese personale , in specialitate. Fiti general in toate si facieti ordine,.Ca eu, metodist, nu am avut nici o inspectie in zona Barlad.

  2. Verificati la gradinitele cu program prelungit si va puneti mainile in cap.Sa vedeti ce sporuri au contabilii si mai si mananca tot de acolo.

  3. Domnule INSPECTOR GENERAL MARCIUC va rugam sa verificati salarizarea contabililor .La noi in unitate contabila nu face nimic ,mananca cu toata familia la cantina unitatii si are un salar de te sperii 3700 ron . Sa va spun sincer ,eu am terminat universitatea si am un salar net de 890 ron.Cred ca voi pleca ca menajera in strainatate,ca nu se mai poate…

  4. Ar trebui intrebata doamna David cum a putut aproba atatea sporuri contabililor ( 40% spor de conducere ,desi e singurul contabil intr-o unitate, spor CP de 20% , SPOR DE ECRAN DE 15 % ,
    desi sunt persoane in unitate care lucreaza mai mult la calculator) .Primarii si Consiliul Judetean , ar trebui sa vada ca se dau o multime de bani, din fondurile alocate de primarii, pe administrarea prin internet a programelor de salarii si nu numai ,iar contabilii nu prea au ce face.Stau toata ziua ,plimba niste hartii si au lefuri nete de 3000-4000 ron. Nu e corect sa se desfiinteze clase .Copiii au dreptul la educatie indiferent unde locuiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.