Scrisoare privind amendamentele la Codul Penal viznd avortul

Eurodeputata PSD Gabriela Cretu, prim-vicepresedinta Grupului de lucru al Parlamentului European privind drepturile reproductive, HIV/ SIDA si dezvoltare, i-a trimis, sptmna aceasta, o scrisoare presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, prin care si exprim ngrijorarea cu privire la amendamentele la prevederile viznd avortul din noul Cod Penal, aflate n prezent n dezbatere n Parlamentul Romniei. Scrisoarea este co-semnat de parlamentarii europeni Anne Van Lancker, Robert Evans, Lissy Grner, Sophie in’t Veld, Vronique Mathieu si Luisa Morgantini. „Suntem alarmati n special de cele dou propuneri ale Subcomisiei privind Codul Penal si Codul de Procedur Penal, mai precis propunerea viznd incriminarea avortului n scopuri terapeutice realizat dup cea de-a 24-a sptmn de sarcin (art. 199 din proiectul de Cod Penal) respectiv cea de a acorda fetusului statutul de persoan dup cea de-a 24-a sptmn (nlocuind art. 200)”, se arat n scrisoare. Potrivit deputatilor europeni, „adoptarea unor asemenea prevederi ar avea un efect dezastruos asupra drepturilor si snttii femeilor si ar face din Romnia singurul stat membru al Uniunii Europene care interzice avortul n situatii n care sntatea si viata femeii gravide sunt n pericol. Avortul terapeutic n ultima parte a sarcinii este o necesitate n unele situatii medicale rare, pentru a proteja viata si sntatea fizic si mental a femeii. Incriminarea acestui tip de avort si oferirea statutului de persoan pentru fetus ar contribui n mod direct la rate ridicate de mortalitate si morbiditate din moment ce femeile ar cuta avorturi ilegale si deci nesigure. Parlamentul romn ar trebui s ia n considerare obligatiile sale de a respecta si proteja drepturile femeilor si – ca si n cazul celorlalte state membre ale UE – s permit avortul n scopuri terapeutice pe parcursul sarcinii. Asadar, facem apel la dvs si la celelalte autoritti parlamentare s faceti tot ce v st n putere pentru a asigura respingerea acestor dou propuneri periculoase de amendament la Codul Penal romn”, se conchide n scrisoare.

3 COMENTARII

  1. Psihoterapeutii si psihiatrii stiu ca un copil nedorit poate deveni mai apoi depresiv – cu tentative de suicid, schizofren, criminal, etc E o crima mai mare a condamna un copil din fasa la o viata nefericita – (pentru ca el simte ca nu a fost dorit), decit sa faci avort la momentul potrivit ! Inmultim casele de copii….in loc sa se lucreze pe CAUZE se lucreaza pe efecte .Copilul stie din burtica mamei daca e sau nu respins de mama, tata si familie. Consider ca o trauma mai mare decit asta nu exista. Sa te nasti – nedorit ! Copiii nedoriti sint copii cu probleme psihologice, sau psihice si fizice grave ! sint deseori viitorii criminali, sint viitoriii depresivi si schizofreni, sint viitorii nefericiti ai omenirii ! Revenim pe timpul lui Ceausescu – revenim .la decretei…..si nu numai….Copiii nascuti din parinti frustrati ca au trebuit sa il nasca vor avea ura mare impotriva acelor parinti – ura pe care o vor proiecta catre altii (mecanism de aparare a eului – Identificarea cu agresorul – vezi mecanismele – ed Polirom

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.