Ziua Fortelor Terestre din Romnia este srbtorit n fiecare an pe data de 23 aprilie, cnd este prznuit Sfntul Mare Mucenic Gheorghe. La Brlad, evenimentul se anunt fastuos. Manifestrile dedicate patronului spiritual al fortelor terestre vor ncepe cu un ceremonial militar si religios, care include depuneri de coroane si jerbe de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, patronul spiritual al Brigzii 8 Artilerie Mixt. Ceremonialul va fi condus de ctre lt. col. Florin Pcleanu, comandantul Garnizoanei Brlad iar la manifestri au fost invitati s ia parte reprezentanti ai autorittilor publice locale si ai unor institutii publice, precum si veterani de rzboi si cadre militare n rezerv si retragere. Vor fi citite mesajele (adresate militarilor angajat i pe baz de contract, subofiterilor si ofiterilor) Sefului Statului Major General si al Sefului Statului Major al Fortelor Terestre. Cei prezenti la manifestri vor asista si la depuneri de coroane la monumentul ridicat n incinta institutiei, n semn de respect si apreciere fat de eroii Regimentului III Artilerie Grea, czuti n timpul celui de-Al Doilea Rzboi Mondial. Totodat, eroilor le va fi adus si un apel solemn ce va culmina cu defilarea ntregului efectiv al garnizoanei. n cinstea aceluiasi eveniment, la Cercul Militar din Brlad se va organiza o expozitie de filatelic, numismatic-medalistic si cartofilie cu tematic militar. n paralel, va avea loc si o prezentare a tehnicii militare din dotarea unittilor din garnizoana brldean, precum si o expozitie de pictur purtnd semntura reputatului artist Nelu Grdeanu.
Rog lasati lucurile sii evenimentele sa treaca pe langa persoana vostra, analizti si nu va fi prea greu! am incercat revolutionarea armewlor. dar am obttinut ….nimic! Scuze,EA NI HACIU ?