Pretul gazului putea fi scazut de la 1 aprilie

Presedintele Agentiei Nationale de Reglementare n domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, recunoaste c pretul gazului putea fi sczut de la 1 aprilie, dar spune c acest lucru se va ntmpla abia n toamn. „Pretul barilului de petrol a sczut spectaculos n ultima perioad, iar pretul gazului de import, care a avut un maxim n decembrieianuarie de 540 de dolari pe mia de metri cubi, a sczut spectaculos. ntrebarea este legitim: dac gazul din import scade si barilul scade, de ce pretul gazului nu scade? Pentru c s-au acumulat costuri din anul trecut, nepltite, sunt costuri amnate care s-au rostogolit. Aceste costuri din urm trebuie acoperite. Puteam s scdem acum pretul gazului. Era o posibilitate de circa 3%, nu mai mult. Dar acum vine vara, consumul scade, costul este mai usor de suportat, mai ales c l-am mentinut constant, ca s- si acopere ei costurile din urm, ce-au cheltuit distribuitorii si transportatorii”, a declarat Lificiu. Presedintele ANRE a spus c e mai bine ca pretul s fie tinut acum constant, cnd suportabilitatea populat iei este n regul, si poate si la var. „Toamna, cnd va veni frigul, vor veni oamenii din concediu, vor fi cu bani mai putini, vor ncepe scolile, va fi nevoie mai mult de energie, atunci s facem tot posibilul s coborm putin pretul la gazele naturale”, a declarat Petru Lificiu n cadrul unei conferinte de pres, sustinut, smbt, la Galati. n opinia sa, nici n toamn nu se va pune problema unei reduceri consistente deoarece rezervele de combustibil natural sunt limitate. „Cei care asteapt o scdere spectaculoas a gazelor naturale n viitor, cei care cred vreo promisiune electoral de scdere major a pretului la gaze, acesta nu va veni. Lucrul acesta nu va mai veni niciodat. Gazele naturale sunt pe sfrsite, nu sunt o marf care se produce. Abia acum pretul este egal cu costurile, de la 1 aprilie. Eu consider c aceste costuri pot fi acoperite pn n trimestrul trei al acestui an si consider c, la venirea anotimpului rece, putem scdea cteva procente bune la pretul de gaz, dac curba barilului rmne constant”, a mai spus Lificiu. n prezent, pretul gazului este 102,48 lei pe megawatt or si ar putea scdea, din toamn, sub pragul de 100 de lei, n cazul n care vor fi operate reducerile promise.

2 COMENTARII

  1. sunt in Spania si aici litrul de motorina e 79 centi iar acum 3 zile au anuntat deja ieftinirea gazelor(si au si aplicat o, nu numai din vorbe),iar pt ca e criza, sunt tot felul de promotii la alimente ca sa nu moara lumea de foame,saptamanal se fac reduceri la imbracaminte si toate produsele de larg consum astfel incat SA POTI TRAI!in romania….se pare ca vor o exterminare in masa!!!!

  2. Populism de cea mai jegoasa speta din partea acestui numit pe criterii de lichelism politic si nicidecum pe baza competentei profesionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.