Criza de anestezice bate la usa Spitalului Judetean de Urgenta

Situatie grav la Spitalul Judetean de Urgent Vaslui, unde, n curnd, medicii vor rmne fr anestezice. Problemele nu se pun cu anestezicele pentru anestezii locale, ci cu cele pentru anestezii generale. Deocamdat, mai avem ceva n stoc, dar este destul de putin, n conditiile n care n cele trei sectii n care se foloseste acest tip de anestezic, Chirurgie General, Chirurgie Pediatric si Ortopedie- traumatologie, se efectueaz peste 600 de intervent ii chirurgicale pe lun, spune dr. Mircea Zavate, seful Sectiei de Chirurgie General din cadrul Spitalului Judetean de Urgent Vaslui. ntrebat ce vor face medicii n situatia n care se va epuiza stocul de anestezic, dr. Zavate ridic din umeri: Acum, pacientii si apartintorii sunt destul de agresivi. Vorba unui coleg: o s mergem acas si o s ne ascundem sub pat, s nu ne mai gseasc nimeni! Pn acum, noi, cei din Spitalul Judetean de Urgent, am fost favorizati fat de medicii din alte spitale: am avut medicamente, materiale sanitare si nu am fost pusi n postura de a le cere pacientilor s si cumpere nimic. mi este team c, n situatia actual, cnd se prevede un buget extrem de mic pentru spitale, vom ajunge ca acum 10 ani, cnd nu aveam nimic, si exprim dr. Zavate temerile. ntr-adevr, stm prost la capitolul anestezice, si asta din cauza refuzului distribuitorilor de a mai livra produsele la pretul vechi. Am organizat o licitatie, am invitat vreo 20 de distribuitori, s-au prezentat doar cinci si cel mai mic pret era cu 45% mai mare dect cel de anul trecut. Probleme de acest gen au toate spitalele din tar. Noi mai organizm o licitatie si sperm ca pn atunci s se aduc niste prevederi legale care s impun o reglementare a acestei situatii, a precizat Ion Manole, directorul administrativ al Spitalului Judetean de Urgent Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.