Starea copiilor în lume

Statistici îngrijorãtoare privind mortalitatea infantilã si nasterile care se dovedesc mai periculoase în vremurile noastre, când stiinta este foarte avansatã. Raportul Fondului Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) aratã cã cel putin 1.500 dintre mame mor la nastere, fie din cauza conditiei de sãnãtate, fie pentru cã a avut ghinionul de a veni pe lume într-o tarã subdezvoltatã, unde medicii pot fi numãrati pe degete. Raportul UNICEF „Starea copiilor în lume“ prezintã date cutremurãtoare, mai ales în ceea ce priveste moartalitatea copiilor din 1990 pânã în prezent, care a ajuns la 10 milioane de decese. „În fiecare an, peste jumãtate de million de femei, inclusiv 70,000 de tinere între 15 si 19 ani, decedeazã în urma graviditãtii sau a nasterilor complicate“, a declarat Directorul Executiv al UNICEF, Ann M. Veneman, în cadrul ceremoniei de lansare a raportului, desfãsuratã, vinerea trecutã, la Johannesburg. Potrivit UNICEF, femeile însãrcinate din tãrile mai putin dezvoltate riscã de 300 de ori mai mult sã moarã, atât ele cât si fãtul lor, din cauza complicatiilor care pot apãrea, dar nu pot fi tratate din cauza lipsei medicamentelor corespunzãtoare, dar si din cauza medicilor care nu se bucurã de un sistem de învãtã mânt bine pus la punct. Aici vorbim mai ales despre tãrile de pe continentul african, majoritatea dintre acestea fiind subdezvoltate. Clima este un factor în plus, temperaturile fiind foarte ridicate, acestea oferã un mediu propice de dezvoltare a bacteriilor. Nigeria, Afganistan, Sierra Leone, Chad, Angola, Liberia, Somalia, Republica Democraticã Congo, Guineea Bissau si Mali sunt tãrile cu cea mai înailtã ratã a mortalitãt ii materne. Acestea au un nivel de natalitate ridicat si servicii de sãnãtate slab dezvoltate. În Niger, o femeie din 7 decedeazã în timpul graviditãtii sau la nastere, în Mali – una din 15. La fiecare femeie care decedeazã la nastere, alte 20 se aleg cu traume sau boli. Un alt motiv de îngrijorare prezent în raportul UNICEF, „Starea copiilor în lume“, îl reprezintã rãzboaiele, ale cãror victime colaterale sunt mai ales copiii, dar si mamele lor, care dupã nastere devin mai vulnerabile. Reprezentantii UNICEF au tinut sã se arate cu adevã rat indignati, catalogând drept „inacceptabilã“ moartea a 300 de copii palestinieni, în rãzboiul dintre Fâsia Gaza si Israel. La nivel global, rata de supravietuire a copiilor sub 5 ani este în crestere, pe când riscul la care sunt supusi copiii în primele 28 de zile de viatã este încã inacceptabil de mare. Slovenia, Spania, Luxemburg si Suedia sunt tãrile cu cele mai putine cazuri de deces ale copiilor sub 5 ani. Mortalitatea infantilã reprezintã un capitol sensibil si pentru România, care a fost plasata pe locul 126 dintre cele 191 de tãri de pe lista raportului UNICEF. La fel de rãu stãm si la capitolul risc de deces la nastere. Acesta este de 1 la 3.200 la noi, în comparat ie cu tãrile vecine. În Ucraina este de 1 la 5.000, în Bulgaria riscul este de 1 la 7.400, iar în Ungaria de doar 1 la 13.000. UNICEF activeazã în peste 150 de state si teritorii pentru a ajuta copiilor sã supraviet uiascã si sã aibã o viatã mai bunã. Fiind cel mai mare distribuitor de vaccinuri în lume, UNICEF sprijinã programe în domeniul sãnãtãtii, nutritiei, accesului la apã potabilã si sanitatie, educatie de calitate pentru toti bãietii si fetele, protectia copiilor împotriva violentei, exploatãrii si a SIDA. UNICEF este finantat în totalitate din donatii voluntare ale persoanelor private, agentilor privati, fundatiilor si guvernelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.