La stadionul „Municipal“ sa desfãsurat, ieri, o conferintã de presã în care Viorel Moldovan a expus câteva dintre impresiile dupã prima sãptãmânã de pregãtiri si a prezentat, în mare, programul lotului în cadrul primului cantonament de iarnã, cel din Portugalia, care va debuta astãzi si se va încheia în jurul datei de 29 ianuarie. „Totul este în grafic, dupã cum mi-am propus. Readaptarea la efort, dupã cele 40 de zile de pauzã, a decurs normal. Toti component ii lotului sunt apti. Analizele medicale au iesit bine iar atitudinea bãietilor este una profesionistã, fapt ce îmi dã mari sperante pentru viitor. Ne-am propus multe si împreunã sperãm sã reusim sã ne îndeplinim obiectivele“, a spus Moldovan. Tehnicianul lui FC Vaslui s-a referit si la plecarea lui N’Doye la Dinamo. El a reiterat ideea cã nu s-a opus plecãrii acestuia, deoarece jucãtorul era indisciplinat si strica atmosfera din vestiar. „N’Doye nu era cu mintea la Vaslui. Se gândea numai la transfer. Comportarea lui reprezenta un «focar de infectie» pentru ceilalti. Mã intereseazã prea putin situatia lui si ce va face de aici încolo. Are calitãti, nimic de zis, însã comportamentul lui lasã mult de dorit. Nu mai avea loc la Vaslui. Dacã a declarat cã îi este greatã, îl sfãtuiesc sã ia lãmâie. Eu asa fac de obicei în asemenea cazuri“.
Douã partide amicale pe tãrâm lusitan
Dupã ce a înnoptat asearã la Bucuresti, lotul Vasluiului, format din 25 de fotbalisti, 22 de jucãtori de câmp si trei portari, va pleca astãzi dis-dedimineatã (orele 6.30) spre Porto. „Galben-verzii“ vor efectua un prim antrenament de dezmortire chiar în aceastã dupã-amiazã, pentru ca mâine dimineatã sã sustine unele teste pentru verificarea pregã- tirii fizice. În peninsula ibericã nu va face deplasarea finlandezul Henri Mintty, fotbalist care nu a mai semnat cu FC Vaslui. Desi mai toatã lumea, conducerea administrativã, dar si mare parte a presei, îl dãdeau ca cert în lotul pregãtit de Moldovan, tranzactia nu s-a mai parafat. Nici cu francezul Kamannan situatia nu este prea clarã. Este posibil ca el sã facã jonctiunea cu lotul la Bucuresti si apoi sã plece în Portugalia. Atacantul Rãzvan Neagu va rãmâne la Vaslui, el manifestându-si dorinta de a evolua la o altã echipã. Acelasi lucru îl doreste si Hãisan. La ora conferintei de presã, Moldovan nu stia sigur dacã se va putea baza pe aportul portarului în turneul din Portugalia. În schimb, vor merge cu lotul tinerii Stefoi si Papp, ambii pregãtiti la FC Botosani, de Leo Grozavu, devenit între timp secundul lui Moldogol la FC Vaslui. Pe tãrâm lusitan vor fi disputate si douã partide amicale de verificare. Prima se va juca în compania unei format ii de liga a doua portughezã iar cea de a doua cu Sporting Braga, Boavista Porto sau Leixoes. Este mai greu de gãsit un adversar la aceastã orã în Portugalia, deoarece campionatul ligii I din tara care i-a dat pe Eusebio si Cristiano Ronaldo este în plinã desfãsurare.










