Autoritățile sanitare au confirmat existența unui focar de rabie, odată cu evenimentul de astăzi, când un șacal a atacat o femei pe o uliță din Oltenești. Animalul ucis a fost trimis la laboratorul din Bârlad, unde a fost testat pentru rabie. Analizele au avut rezultat pozitiv.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vasluia informat astăzi că a dispus măsuri cu privire la incidentului de o gravitate deosebită petrecut în dimineața zilei de 10 august 2026 de pe raza localității Oltenești.
Reamintim că o femeie de 41 ani din Oltenești a fost mușcată de un șacal, în timp ce se deplasa pe drumul public. În ajutorul victimei au intervenit localnicii, fiind solicitate ambulanța și Poliția Locală. Femeii i-a fost acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul Municipal Huși pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Animalul ucis a fost prelevat de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la CSV Oltenești și trimis către laboratorul din Bârlad, cu respectarea măsurilor de biosecuritate, în vederea testării pentru rabie. În urma efectuării analizelor a fost emis buletin de analiză pozitiv. Conform legislației în vigoare, au fost trimise probe pentru confirmare către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București.
„Imediat după semnalarea incidentului directorul DSVSA Vaslui, dr. Mihai PONEA, a dispus intervenția rapidă în teren în vederea implementării următoarelor măsuri:
a) demararea anchetei epidemiologice;
b) stabilirea și declararea zonei infectate;
c) elaborarea planul de măsuri cu termene şi responsabilităţi”, a transmis DSVSA, care a precizat că a fost informată Instituția Prefectului județului Vaslui unde, la solicitarea DSVSA Vaslui, se va întruni în ședință Comitetul Local de Combatere a Bolilor .
De asemena, a fost notificată Direcția de Sănătate Publică Vaslui pentru a continua ancheta epidemiologică în vederea stabilirii tuturor persoanelor care au fost în contact direct sau indirect cu animalul infectat și dirijarea acestora către Centru Antirabic Huși pentru vaccinare antirabică.
Au fost notificați gestionarii fondurilor de vânătoare cu privire la obligativitatea intensificării supravegherii pasive în mediu silvatic. Cadavrele provenite de la animalele din speciile receptive ucise, găsite moarte sau identificate din urma accidentelor vor fi aduse la LSVSA Bârlad în vederea testării, fără a fi jupuite.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui reiterează faptul că adminstratorii fondurilor de vânătoare au obligația să identifice și să ucidă vulpile și șacalii cu modificări de comportament, să recolteze cadavrele vulpilor și șacalilor, inclusiv a celor rezultate din accidentele rutiere, găsite pe drumurile rutiere, forestiere, în fondul de vânătoare, sau gospodării.
„Rabia este o boală virală letală, transmisibilă de la animal la om, care afectează sistemul nervos central. Principalul rezervor al bolii în România rămâne fauna sălbatică (vulpi, șacali, lupi), dar pot apărea și cazuri la animalele domestice, inclusiv bovine.
Rabia, cunoscută sub denumirea populară de turbare, este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, care infectează sistemul nervos central – creierul și măduva spinării. Virusul rabic, găsit în saliva animalelor infectate, se poate răspândi la mamifere, dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie. Pentru că se poate transmite la oameni, autoritățile trag un semnal de alarmă și roagă populația să anunțe imediat medicul veterinar pentru examinarea animalelor si stabilirea diagnosticului. Perioada de incubație a rabiei la om variază între 1 și 3 luni, în medie 45 de zile și, în mod excepțional, între 10 și 12 zile”, transmiet DSVAS, care avertizează că, pentru a preveni răspândirea rabiei, este important ca proprietarii de animale să respecte următoarele măsuri:
– Să evite contactul cu animale sălbatice sau domestice cu comportament anormal;
– Să vaccineze periodic animalele de companie și de fermă;
– Să anunțe imediat medicul veterinar sau autoritățile sanitar-veterinare în caz de suspiciune de boală.








