Municipalitatea vasluiană a găsit, în sfârșit, o întrebuințare terenului pe care a funcționat fostul bazar: acolo, pe cei 2.800 de metri pătrați, va fi construită o parcare, una dintre cele mai mari din oraș. Deocamdată, s-a întocmit Nota conceptuală și Tema de Proiectare, urmând ca apoi, după realizarea proiectului și restului documentațiilor, să se scoată la licitație contractul de execuție, pentru ca, probabil anul viitor, să se treacă la treabă.

În urmă cu 3 ani, a fost dezafectat fostul Bazar din Vaslui, care devenise impropriu pentru desfășurarea de activități comerciale și, în plus, nu doar că era un focar de infecție, dar avea și un aspect care nu făcea cinste orașului. Comercianții au fost mutați într-o nouă locație, modernă, construită cu multe eforturi inclusiv financiare, tarabele au fost dărâmate, iar terenul respectiv a fost curățat de resturi.
Au urmat apoi discuțiile privind viitoarea destinație a respectivului teren: transformarea în spațiu verde în prelungirea Parcului Tineretului, zonă destinată activităților sportive ori să fie folosit pentru construirea unui alt obiectiv de interes public. Până la urmă, conducerea Primăriei municipiului Vaslui a decis: acolo va fi înființată o parcare care va deservi atât locuitorii din zonă, cât și clienții centrelor comerciale ori a bazelor sportive din apropiere. Mai mult, parcarea va putea fi folosită și de cei care au treabă în centrul orașului, ținând cont de faptul că Centrul Civic, cu instituțiile și magazinele din zonă, se află la doar câteva sute de metri, dacă traversezi Parcul Tineretului.
Viitoarea parcare cu acces direct din strada Decebal va avea circa 2.800 mp, putând deservi peste 100 de vehicule, urmând a fi astfel una dintre cele mai mari din oraș. Pe lângă platforma din beton cu îmbrăcăminte asfaltică, cu marcajele și indicatoarele necesare, acolo se va realiza un sistem de preluare a apelor pluviale și un sistem de iluminat, precum și unul de supraveghere video.
Deocamdată, proiectul este la stadiul de intenție, fiind întocmite Nota conceptuală și Tema de Proiectare, care trebuie aprobate de către consilierii municipali. Va urma apoi întocmirea proiectului, a studiului de fezabilitate și a altor studii și documentații necesare obținerii avizelor și certificatelor solicitate în certificatul de urbanism. Apoi, va trebui organizată licitație în vederea desemnării executantului lucrărilor, ceea ce înseamnă că viitoarea parcare nu va fi gata mai devreme de anul viitor. Asta, dacă vor fi bani, pentru că costul realizării unei parcări mult mai mici, cu doar 22 de locuri, cea de pe strada Mareșal Constantin Prezan, a costat circa 641 mii lei. Deocamdată, singura sursă posibilă de finanțare este bugetul local.










