Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca în fiecare an, pe traseul simbolic al „Trenului Unirii”, inițiativa prin care CFR Călători marchează împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Trenul InterCity 561, care va purta numele „Trenul Unirii”, va opri în mod special în stațiile Bârlad și Vaslui, aducând evenimentul național mai aproape de comunitățile din sudul Moldovei.
Trenul va pleca sâmbătă dimineață, la ora 06:45, din București Nord, remorcat de o locomotivă decorată în culorile drapelului național. Pe traseul spre Iași, opririle din județul Vaslui au rolul de a marca legătura istorică dintre Moldova și momentul fondator al statului român modern, asociat cu numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Pentru Vaslui și Bârlad, prezența „Trenului Unirii” nu este doar una simbolică, ci și un prilej de participare directă la Ziua Unirii Principatelor Române.
Garnitura poate fi întâmpinată de locuitorii celor două municipii, și nu numai, în cele două gări, alături de celelalte opriri din Moldova, de la Tecuci până la Iași.
Călătoria va avea și o componentă de siguranță sporită. Organizatorii transmit că, pe tot parcursul traseului, la bord se vor afla polițiști ai structurilor de transporturi feroviare din București, Galați și Iași, care vor asigura un climat de ordine pentru pasageri și pentru cei care aleg să marcheze evenimentul în gări. În contextul unui aflux crescut de călători, compania feroviară recomandă achiziționarea biletelor din timp și folosirea tuturor trenurilor disponibile în grafic.










