Consiliul Județean Vaslui instalează colectoare de mucuri de țigară (scrumiere stradale)

0

Sediile instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Vaslui vor fi dotate cu colectoare speciale, termen care, de fapt, desemnează așa-zise scrumiere stradale, în cadrul unei campanii naționale împotriva poluării cu mucuri de țigară, la care instituția a aderat. Primele 10 astfel de colectoare, dintr-un total de 143 de echipamente, au sosit deja și vor fi amplasate la intrarea în instituții cu mare adresabilitate către cetățeni ori cu mulți funcționari fumători.

În februarie anul trecut, Ministerul Mediului lansa campania națională „Punem punct poluării mediului cu mucuri de țigară!”, inițiată de Grupul de inițiativă QSARI–318. Scopul proiectului este reducerea poluării generate de mucurile de țigară,  unul dintre cele mai frecvente și toxice tipuri de deșeuri urbane, care afectează solul, apele și sănătatea publică.

Consiliul Județean Vaslui s-a alăturat acestei campanii, împreună cu instituții similare din întreaga țară, dar și cele din subordinea Ministerelor Mediului, Apelor și Pădurilor, a Culturii sau Ministerul Justiției ori organizații civice dedicate protejării mediului.

Pe lângă campanii educative în licee sau evenimente publice de conștientizare a poluării generate de mucurile de țigară, în cadrul proiectului, instituțiile partenere vor fi dotate cu colectoare speciale de astfel de deșeuri, care vor fi montate la intrările în sedii. Județului Vaslui i-au fost alocate un total de 147 de astfel de colectoare speciale, în fapt, scrumiere stradale, ce-i drept, foarte estetice, care ar urma să fie instalate la toate instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean.

Deja, zilele trecute, primele 10 colectoare au fost deja livrate și vor fi montate în zonele cele mai intens circulate, iar conducerea CJ face un apel către toți cetățenii județului să utilizeze corect aceste colectoare, să respecte normele de colectare selectivă și să contribuie la un județ mai curat și mai responsabil.

„Ne asumăm responsabilitatea de a promova un comportament ecologic și de a sprijini inițiativele civice care contribuie la protejarea mediului. Prin instalarea acestor colectoare și prin informarea populației, transmitem un mesaj clar: mucurile de țigară nu sunt doar o problemă estetică, ci și una de sănătate publică și legalitate”, a declarat Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Să ne înțelegem bine, inițiatorii și participanții la acest proiect nu încurajează fumatul, chiar dacă acest obicei aduce sume importante la bugetul statului prin accizele, taxele, impozitele și TVA-ul colectate. Se dorește îns\ reducerea poluării cu mucuri de țigară și, totodată, comunități mai curate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.