Grație rezultatelor excelente obținute la cele mai recente competiții sportive, atleții Dragoș Ionuț Năstasă și Flavius-Iustin Cazacu, legitimați la CSS Bârlad și CSM Onești, se numără printre sportivii români care vor reprezenta țara la Campionatul Balcanic de Juniori U 20, găzduit pe 13 iulie, la Craiova. Primul va alerga în proba de 400 de metri, iar al doilea în cursa de 800 de metri.

După reconfirmarea baremului de calificare la Campionatul European U20 în Aer Liber, ce va avea loc între 7-10 august, la Tampere, Finlanda, Dragoș Ionuț Năstasă (19 ani), atlet dublu legitimat la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad și Clubul Sportiv Municipal Onești și pregătit de antrenorul Lucian Bolgar, a obținut încă o calificare. S-a întâmplat în cadrul aceleiași competiții care i-a adus și reconfirmarea participării la Tampere. Este vorba despre cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Seniori, Tineret, U20, U18 și U16, ce a avut loc pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București, între 21-22 iunie.
De această dată, timpul realizat la București, în proba sa favorită de 400 metri plat, respectiv 47.33 (47 de secunde și 33 de zecimi), a însemnat nu numai un nou record personal, ci i-a adus și includerea în lotul național al României ce va participa la Campionatul Balcanic de Juniori U 20, găzduit pe 13 iulie, la Craiova.
Alături de el va concura și Flavius-Iustin Cazacu (17 ani), însă în proba de 800 metri. Acesta a obținut calificarea la Balcaniadă grație timpului de 1:53.63 (un minut, 53 de secunde și 63 de zecimi), reușit la cea de-a XII-a ediție a competiției sportive internaționale „Meeting Atletic Internațional Mladost 2025”, din Bulgaria, desfășurată pe 10 mai, pe Stadionul Municipal din Ruse.
Din lotul României ce urmează să participe la Balcaniadă se numără 37 de sportivi și sportive de la cluburi din întreaga țară. Ceilalți atleți vor concura pe următoarele probe: 100 metri, 400 metri, 100 metri garduri, 110 metri garduri, 800 metri, 1.500 metri, 3.000 metri, 3.000 metri obstacole, săritura în înălțime, săritura în lungime, triplu salt, aruncarea greutății, aruncarea discului, aruncarea ciocanului și aruncarea suliței.










