Doi jucători U18 din Bârlad, incluși în lotul național de rugby 7s ce se va pregăti în Cehia

0

Doi din cei 14 rugbiști români din categoria U18 ce se vor deplasa în Cehia pentru un cantonament de pregătire al naționalei 7s sunt din Bârlad. 

Oficialii Federației Române de Rugby au anunțat joi, 19 iunie, că Naționala de rugby 7s U18 masculin va efectua un turneu de pregătire la Praga, în Cehia. Acesta se va desfășura între 20 – 23 iunie și are în vedere pregătirea a 14 sportivi selecționați în urma stagiului de la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” Snagov, ce vor face deplasarea.

Printre cei 14 „Stejărei” se regăsesc și doi rugbiști legitimați la Clubul Sportiv Școlar Bârlad, respectiv Teodor Cioriciu și David Mihai Cotoranu, antrenați de profesorii Florin Ibănescu și Daniel Tufaru. 

„Este primul turneu în formula aceasta și încercăm să punem în aplicare cât mai mult din ceea ce am lucrat la sistemul de joc în aceste zile. Ne așteptăm să fie un turneu greu din care vom avea foarte mult de învățat pentru că vom întâlni și echipe de seniori, însă este un test important pentru noi, pentru că ne va arăta unde ne aflăm în acest moment și ce mai avem de reglat în stagiul pe care îl vom avea înainte de plecarea la Campionatul European. Încercăm să  facem un nucleu, să creștem împreună acești băieți, de asemenea, în funcție de cum vor juca aici probabil vor fi jucători care vor mai veni, alții vor pleca, însă ce îmi doresc este să nu fie accidentări. Deja am pierdut un jucător bun, de mare viteză – pe Mihai Pandrea, de aceea este important ca toți băieții să fie apți fizic pentru a putea face o selecție cât mai bună ”, a declarat Alexandru Lupu, antrenorul României U18.

La acest turneu participă echipe de club din Franța, Italia, Anglia, Germania, Africa de Sud și echipa reprezentativă de U18 7s a Cehiei.

România U18 7s se pregătește pentru participarea la Campionatul European Rugby 7s U18 Championship ce va avea loc între 12-13 iulie la Bourgoin-Jallieu, Franța. La competiție participă 12 echipe. România a fost repartizată în Grupa C alături de Germania, Portugalia și Polonia. În Grupa A se află Franța, Belgia, Elveția și Letonia, iar în Grupa B sunt Spania, Lituania, Cehia și Luxemburg. România va debuta cu Portugalia, pe 12 iulie, ora 11.06, ora României.