miercuri, decembrie 24, 2025

Cosmetice de 91.000 de lei, probabil contrafăcute, confiscate la frontieră

Poliţişti de frontieră şi lucrători vamali de la Albița au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bagajele dintr-un autoturismului, mai multe produse cosmetice (31 parfumuri și 287 cutii cu cremă de corp), susceptibile de a contrafăcute, a căror valoare a fost estimată la 91.270 de lei, ce urmau a fi scoase ilegal în ţară.

Pe 15 martie, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, conducând autoturismul propriu, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, de 30 de ani. „În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bagajele aflate în portbagaj și în interiorul autoturismului, mai multe produse cosmetice (31 parfumuri și 287 cutii cu cremă de corp), susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, a căror valoare a fost estimată la 91.270 de lei”, au transmis polițțiștii de frontieră, care au precizat că, conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii întregii cantități de produse cosmetice sustrase de la controlul vamal, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.  

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Cu cât se scumpesc carburanții de la 1 ianuarie. Nou val de scumpiri

Alimentarea mașinii devine mai scumpă din prima zi a...

Mesajul deputatei AUR Laura Gherasim cu ocazia Crăciunului 2025

Crăciunul este, înainte de toate, Nașterea Speranței și a...

IZVOR DE APĂ VIE: TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN AJUN ŞI DE CRĂCIUN

Considerat în vechile calendare, drept celebrare a Anului Nou,...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Related Articles

Popular Categories