Timp de aproape o săptămână, doi rugbiști din Bârlad, în speță un jucător și un preparator fizic, care doresc să facă pasul spre antrenorat, au participat la un curs intensiv desfășurat în Noua Zeelandă, la una din cele mai puternice academii din lume, IRANZ.

Rugbistul Toma Mîrzac, în vârstă de 20 de ani, din Bârlad, ce joacă pe post de mijlocaș la grămadă la echipa CSU Cluj, intenționează să treacă la antrenorat. În acest sens, el a participat la un curs intensiv de cinci zile organizat de una dintre cele mai puternice academii din lume, respectiv Academia IRANZ (International Rugby Academy of New Zeeland).
Nu a fost singurul bârlădean participant la stagiu, ci i s-a alăturat și preparatorul fizic Dragoș Cernat, în vârstă de 35 de ani, în prezent profesor de educație fizică la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, dar și responsabilul pe județul Vaslui cu rugby-ul tag. Acesta a fost jucător doar la echipele de juniori din cadrul Clubului Sportiv Școlar Bârlad, nu și la echipa mare a Bârladului (Rugby Club Bârlad).
„Bârlădenii Toma Mîrzac și Dragoș Cernat, absolvenți ai Academiei Internaționale de Rugby din Noua Zeelandă! Pășind spre o carieră în antrenorat, cei doi s-au bucurat de cinci zile de studiu intens alături de cea mai puternică academie de rugby din lume – IRANZ (International Rugby Academy of New Zeeland). Participarea la acest curs a fost posibilă mulțumită fundației Education through Rugby din România, fundatie care în trecut a finanțat și deplasarea în Noua Zeelandă a antrenorului nostru Florin Ibănescu și a sportivilor Toma Mîrzac și Robert Hîncu, participanți la cursurile aceleiași academii! Pe această cale, dorim să mulțumim încă o dată Fundației Education through Rugby pentru sprijinul oferit comunității rugbistice bârlădene, cât și rugbiului românesc!”, au transmis oficialii Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad.
În ceea ce-l privește pe Toma Mîrzac, acesta a mai participat la un curs de pregătire organizat de IRANZ în iulie 2019. Atunci, sportivul era component al echipei U18 din cadrul CSS Bârlad, câștigătoarea titlului de campioană națională în ediția 2018-2019 a Diviziei Naționale de Juniori U18. Împreună cu el a mers și Robert Hîncu, coleg din aceeași echipă de U18, dar și antrenorul lor Florin Ibănescu.










