Rezultate extraordinare obținute, în week-end, de practicanții de arte marțiale legitimați la Clubul Sportiv „Wazary Dojo” Bârlad ce au luptat la Campionatul Național de Semi Kempo. Cei 28 de sportivi au revenit acasă cu un total de 19 medalii, dintre care șase de aur și nouă de argint.

Pe 9 martie, Bucureștiul a găzduit Campionatul Național de Semi Kempo, competiție ce a atras câteva sute de sportivi de la cluburi de profil din toată țara. Printre participanți s-au numărat și 28 de luptători cu vârste între 5 – 17 ani din cadrul Clubului Sportiv „Wazary Dojo” Bârlad, înscriși pe diferite categorii de vârstă și greutate. La final, palmaresul clubului s-a îmbogățit cu 19 medalii (6 de aur, 9 de argint și 4 de bronz).
Astfel, cei șase campioni naționali la Semi Kempo sunt următorii: Ștefan Lungu, Nicholas Nica, Mara Stoian, Miruna Ștefania Iacob, Maria Socola și Ștefania Neagu. Argintul și titlul de vicecampion național a fost cucerit de următorii sportivi: Luca Petrea, Rareș Oanea, Vlad Irimia, Rareș Neagu, Emanuel Alexandrescu, Roxana Peleneagră, Maria Stavăr Maria și Patricia Berzinteanu. Câte un bronz a fost obținut de sportivii: Darius Feraru, Alexandru Stavăr, Florin Padure și Norberth Zamfir.
„A fost un concurs în care cel care a reușit să se autodepășească a reușit să ocupe un loc pe podium. Am multe meciuri datorită numărului mare de sportivi înscriși pe categorie, am avut meciuri în finale între sportivii noștri pe categorie de 16 sportivi, am avut debuturi frumoase și confirmări că suntem pe drumul cel bun. Felicitări tuturor sportivilor! Mulțumim părinților pentru încredere și susținere. A fost un concurs foarte bine organizat, pentru care îi mulțumim domnului Amatto Zaharia și staff-ului Federației Române de Kempo. Personal, vreau să felicit arbitrii pentru corectitudinea arbitrajului, bineînțeles ca au mai fost mici erori, dar mi se par normale după 10 ore de arbitraj. Per total, a fost un start foarte bun, dar urmează și alte provocări”, a transmis Alexandru Rotaru, președintele Clubului „Wazary Dojo” Bârlad.










