Penitenciarul Vaslui va avea un nou corp, cu 100 de locuri de detenție

0

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă pe SEAP licitaţie în vederea construirii unor pavilioane de detenţie, a câte 100 de locuri, în regim deschis, pentru 12 penitenciare din ţară, printre care și cel din Vaslui, şi un centru de detenţie. Noul pavilion al penitenciarului din Vaslui, ca și celelalte din țară, va avea regim de înălţime parter şi o suprafaţă construită de 812 metri pătraţi, 10 camere de detenţie (camera propriu-zisă, grup sanitar şi depozitarea) cu o arie utilă de aproximativ 41 metri pătraţi pentru 10 persoane, care vor beneficia de minim 4 metri pătraţi, cum prevede legea. Clădirea va avea sală de mese.

La sfârșitul anului trecut, gradul de ocupare al sistemului penitenciar din România era de 133,35%. Astfel, pentru că supraaglomerarea este cea mai mare problemă, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat recent pe SEAP licitaţie în vederea construirii unor pavilioane de detenţie, a câte 100 de locuri, în regim deschis, pentru 12 penitenciare din ţară, printre care și cel din Vaslui, şi un centru de detenţie.

Valoarea totală estimată a acordului-cadru este de 100.972.020 lei, iar beneficiare vor fi penitenciarele din Târgu Mureş, Satu Mare, Codlea, Jilava, Ploieşti (Moara Nouă – Comuna Berceni), Mioveni, Drobeta Turnu-Severin, Târgu-Jiu, Focşani, Vaslui, Constanţa – Poarta Albă, Tulcea, precum şi centrul de detenţie Tichileşti.

Achiziţia este organizată pe cinci loturi, în funcţie de aria geografică de amplasare a unităţilor penitenciare unde se vor realiza lucrările, prevede anunţul.

Termen limită pentru primirea ofertelor este data de 15 februarie.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 40%, experienţa specialiştilor 30%, demonstrarea unei abordări şi a unei metodologii adecvate de implementare a contractului 15%, perioada de garanţie a lucrărilor 15%.

Durata contractului este de 18 luni. Proiectele sunt finanţate din fonduri bugetare.

Conform caietului de sarcini, Administraţia Naţională a Penitenciarelor vizează reducerea supraaglomerării, prin construirea de noi spaţii de cazare şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Se menţionează că, pentru perioada 2020 – 2025, planul de acţiune prevede crearea unui număr de 7.849 locuri noi de cazare şi modernizarea a 946 de locuri de cazare, inclusiv prin înfiinţarea a două noi penitenciare (Berceni şi Unguriu). Conform aceleiaşi surse, chiar dacă în perioada 2020-2023 s-au depus toate eforturile în vederea măsurilor prevăzute în planul de acţiune, nu s-a reuşit în totalitate finanţarea obiectivelor de investiţii, acestea urmând a fi continuare în 2024. Se mai precizează că „întreg sistemul se confruntă cu dezinteres din partea operatorilor economici de a participa la procedurile de achiziţie a execuţiei lucrărilor, fiind înregistrate mai multe cazuri în care procedurile de achiziţie au fost anulate din cauza nedepunerii de oferte”.

În vederea suplinirii întârzierilor, au fost identificate măsuri alternative, constând în identificarea unor terenuri/amplasamente pe care să poată fi edificate pavilioane de detenţie cu 100 de locuri, regim deschis.

Pavilioanele vor avea regim de înălţime parter şi o suprafaţă construită de 812 metri pătraţi. Clădirea va cuprinde 10 camere de detenţie alcătuite din trei volume (camera propriu-zisă, grupul sanitar şi depozitarea). Camerele vor avea o arie utilă de aproximativ 41 metri pătraţi pentru zece persoane, astfel încât acestea vor beneficia de minim 4 metri pătraţi, în conformitate cu reglementările specifice. Clădirea va dispune de sală de mese.