Persoanele în vârstă care necesită terapii de recuperare și care au domiciliul în comuna Epureni se pot înscrie pentru a beneficia de serviciile oferite de Centrul de Zi de asistență și recuperare din localitate, finalizat recent și dotat cu toate echipamentele necesare.

Vestea a fost dată, zilele trecute, de reprezentanții Primăriei Epureni, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de socializare a instituției. Anunțul conține atât condițiile ce trebuie îndeplinite de doritori pentru a se putea înscrie, cât și numărul de telefon la care pot suna pentru a solicita mai multe informații.
„Centrul de Zi de asistență și recuperare demarează procedura de înscriere a persoanelor vârstnice care pot beneficia de următoare servicii: • terapii de recuperare oferite de fiziokinetoterapeut; • activități de educație sanitară pe domenii de interes specifice vârstei a III-a; • asistență și suport pentru beneficiari și pentru familiile persoanelor vârstnice, etc. Pot deveni beneficiari ai centrului persoanele care îndeplinesc următoarele condiții: • au domiciliul sau reședința în comuna Epureni; • sunt persoane vârstnice care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege; • necesită terapii de recuperare (recomandare de la medicul specialist sau referate medicale din care să rezulte recomandarea medicului specialist pentru efectuarea procedurilor de recuperare). Serviciile din cadrul Centrului de Zi de asistență și recuperare vor fi oferite beneficiarilor în mod gratuit! Pentru înscrieri și relații suplimentare, vă rugăm să contactați asistentul medical comunitar – Viorica Brebene, la numărul de telefon 0747.018.912. Vă așteptăm cu drag!”, este anunțul publicat de Primăria Epureni.










