Testări gratuite pentru depistarea hepatitei, în Fruntișeni și Pochidia

0

Localnicii comunelor Fruntișeni și Pochidia se pot testa gratuit în vederea depistării hepatitei virale B/D și C. Nu în orice zi, ci doar astăzi, 3 iunie (Fruntișeni), și miercuri, 8 iunie (Pochidia). Campania se adresează celor peste 18 ani și este organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași.

Astăzi, 3 iunie, începând cu ora 10.00, sătenii din comuna Fruntișeni sunt invitați în sala de ședințe a primăriei pentru a se testa gratuit în vederea depistării hepatitei virale B/D și C. Anunțul a fost făcut, ieri, de edilii comunei, prin intermediul paginii oficiale de socializare a primăriei.

„Stimați cetățeni ai comunei Fruntișeni, mâine, 3 iunie, începând cu ora 10.00, un echipaj medical format din colaboratori ai Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» Iași, Asociației Române Anti-SIDA «ARAS» și ai Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sfântul Spiridon» Iași va fi prezent în comuna noastră pentru a efectua testarea gratuită a populației în vederea prevenirii, depistării și tratării bolilor hepatice. Această activitate se realizează prin «Programul național de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor cu virusuri hepatice B/B și C». Consultațiile vor avea loc la Primăria Fruntișeni, în sala de ședințe a instituției. Vă așteptăm în număr cât mai mare!”, este invitația lansată sătenilor din Fruntișeni.

O invitație similară le-a fost făcută și cetățenilor din comuna Pochidia, cu mențiunea că aceștia se vor putea testa gratuit la mijlocul săptămânii viitoare, adică miercuri, 8 iunie, începând cu ora 9.00. Caravana mobilă va consulta și testa persoanele interesate la Dispensarul uman din satul Borodești.

Pot beneficia de acest screening persoanele care au peste 18 ani, iar pentru femei, singura condiție este să nu fie gravide. Procedura de screening este simplă, durează 10 minute, iar recoltarea se face din deget, printr-o procedură minim invazivă.

Campania este organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași și Asociația Română Anti-Sida, care s-au unit într-un efort comun pentru a duce la bun sfârșit un proiect care are ca obiectiv general furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est.