Bârladul sărbătorește, pentru al zecelea an, „Ora Pământului”

0

Și în acest an, Bârladul se numără printre miile de orașe din lume care susțin „Ora Pământului”, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie. Sâmbătă, 26 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, atât populația cât și instituțiile publice și firmele din oraș sunt îndemnate să-și arate sprijinul, stingând în mod simbolic luminile.

Începând cu 2007, când Australia a dat startul, anual, în ultima sâmbătă din luna martie, întreg mapamondul marchează „Earth Hour / Ora Pământului”. Pentru a arăta că le pasă de mediul înconjurător, instituțiile publice, companiile și organizațiile sunt invitate să scoată din priză toate electronicele și electrocasnicele și să stingă becurile măcar pentru o oră. Invitația este adresată și cetățenilor care, indiferent că se uită la TV, se joacă pe calculator, ascultă emisiuni radio sau citesc o carte, sunt rugați să stingă becurile și să renunțe la tot ce au în priză în intervalul orar 20.30 – 21.30. În acest an, Ora Pământului va fi marcată pe 26 martie.

La Bârlad, unde ampla manifestare de mediu este marcată pentru al zecelea an consecutiv, luminile stradale vor fi stinse în zona centrală a orașului la inițiativa Observatorului Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan”. În plus, așa cum s-a întâmplat și între anii 2013-2019, în acest an vor fi reluate și observațiile în stradă, întrerupte între 2020-2021 din cauza pandemiei.

„Ora Pământului se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar din 2013 şi oraşul Bârlad se alătură acestei manifestări, prin iniţiativa echipei de la Observatorul Astronomic al Muzeului «Vasile Pârvan». Cu prilejul evenimentului global Ora Pământului, instituţia noastră va organiza observaţii astronomice în stradă. Primăria Municipiului Bârlad ne va susţine în această activitate şi va solicita oprirea iluminatului public în data de 26 martie 2022, intervalul orar 20.30 – 21.30. În acest an, activitatea se va desfăşura în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui şi Colegiul Naţional «Gheorghe Roşca Codreanu» Bârlad. În cazul în care condiţiile meteo nu vor fi favorabile, o să desfăşurăm activitatea la sediul Observatorului Astronomic (strada Republicii nr. 235), cu o prezentare despre impactul activităţilor umane asupra mediului înconjurător”, a precizat Dumitru Ciprian Vîntdevară, șeful Serviciului de Astronomie.

La nivel mondial, evenimentul este organizat cu scopul conștientizării globale asupra impactului negativ asupra mediului, cauzat de consumul excesiv de resurse energetice. În România, „Ora Pământului” se sărbătorește începând cu 2009, iar la nivel mondial din 2007, când WWF (World Wide Fund for Nature) Australia a organizat prima ediție, în orașul Sydney. Acum, comunitatea de susținători „Earth Hour” a atins peste două miliarde de oameni, din mai mult de 7.000 de orașe, amplasate în mai mult de 180 de țări. Numai în România, în 2018, s-au alăturat acestei campanii peste 50 de localități.