Liceenii din județul Vaslui, senatori pentru o zi!

0

Pe 29 ianuarie, s-a desfășurat prima etapă a concursului „Senator pentru o zi”, organizat de senatorul de Vaslui Gabriela Crețu. Chiar dacă întâlnirea a avut loc în sistem online, emoțiile au fost depășite de cei 22 de elevi participanți de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță” Bârlad, reușind să își pună în valoare ideile, gândurile și sentimentele cu privire la viitorul Uniunii Europene. 

Au fost abordate teme precum educația, sănătatea, drepturile omului, economia, migrațiile, tehnologizarea etc., teme care au stârnit dezbateri interesante. 

Senatorul Gabriela Crețu a fost alături de fiecare elev participant, aducând argumente și satisfăcându-le setea de cunoaștere. Organizatorii au adus mulțumiri invitaților care au onorat cu prezența lor evenimentul și, totodată, s-au alăturat dezbaterilor: Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Alexandru Barbu și Luminița Vîrlan, consilieri locali în Consiliul Local Vaslui. De asemenea, organizatorii evenimentului au ținut să le mulțumească și profesorilor coordonatori care au fost alături de elevi susținându-i și încurajându-i în dezbaterile acestora – prof. Gabriela Lisievici, prof. Liviu Gându, prof. Alina Siminciuc, prof. Pricop Gheorghe.

Toți elevii participanți vor beneficia de o excursie la Senatul României în perioada următoare, iar premierea din cadrul concursului va fi prilejuită de această excursie.