În aceste zile, vremea s-a răcit considerabil, dar chiar dacă nu se anunță ninsori în perioda imediat următoare pentru zona noastră, operatorul responsabil cu deszăpezirea din Bârlad este pregătit pentru prima zăpadă a iernii 2021-2022, atât cu stocuri de materiale antiderapante, cât și cu utilajele din dotare.

Chiar dacă, până în prezent, termometrele nu au prea coborât sub pragul înghețului, ci s-au menținut la valori cu plus, atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, autoritățile locale din Bârlad s-au pregătit încă din octombrie pentru a face față eventualelor ninsori și, implicit, decongestionării străzilor. În acest sens, la ședința ordinară din 28 octombrie, consilierii locali au aprobat fără nicio problemă proiectul de hotărâre referitor la „Programul de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile publice din administrarea Consiliului Local Bârlad, în perioada de iarnă 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022”.
Astfel, încă de luna trecută, SC Compania de Utilități Publice SA Bârlad, societatea desemnată să se ocupe de deszăpezire în localitate, dispune de stocurile necesare de materialul antiderapant. Concret, în depozitele societății există deja 31 de tone de sare și 2,1 tone de clorură de calciu soluție (acționează ca un antiderapant ce topește gheața și împiedică formarea poleiului, mult mai rapid și mai puțin coroziv decât sarea), dar și alte soluții folosite ca materiale antiderapante. Totodată, este pregătită să intervină dacă e cazul și cu utilajele din dotare.
„Necesitatea și oportunitatea inițierii acestui proiect a intervenit în urma adresei Instituției Prefectului Județului Vaslui nr. 141.146 din 30.09.2021, înregistrată la Primăria Bârlad la nr. 42.522/05.10.2021, cu privire la obligația întocmirii Programului de deszăpezire și combatere a poleiului în perioada de iarnă noiembrie 2021 – martie 2022. Deoarece desfășurarea în condiții optime a activității de deszăpezire și combaterea efectelor lunecușului necesită acțiuni concentrate ale administrației publice locale printr-un program stabilit înainte de apariția fenomenelor, se impune întocmirea Programului de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile publice din administrarea Consiliului Local Bârlad, în perioada de iarnă 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.
Potrivit programului, pentru această iarnă sunt necesare următoarele cantități de material antiderapant: 50 de tone de nisip, 200 de tone de sare și 40 de tone de clorură de calciu soluție. Iar la capitolul utilaje, în caz de ninsoare abundentă, responsabilii cu deszăpezirea dispun de 19 utilaje proprii și alte 9 închiriate, respectiv: tractoare cu lamă, freze, autogredere, unimog-uri (utilaje prevăzute și cu lamă și cu sărăriță, pentru întreținerea drumurilor), autostropitoare stradală pentru clorură, etc., iar pentru împrăștierea antiderapantului vor fi folosite sărărițe și tractoare cu remorci, din care angajații vor arunca material cu lopata. Nu în ultimul rând, pentru fluidizarea traficului, zăpada ridicată de pe străzi cu buldoexcavatoarele va fi transportată la marginea orașului cu utilajele de mare capacitate.
Gata de „acțiune” sunt și cele câteva zeci de lăzi galbene pline cu material antiderapant, ce vor fi amplasate la toate trecerile de pietoni mai mari din oraș. Nu în ultimul rând, cum zăpada și ghețușul format pe trotuare pun, în fiecare iarnă, probleme trecătorilor, responsabilii sunt pregătiți să intervină și în acest sens cu asistații sociali de la Legea 416, ce vor fi „înarmați” cu lopeți din lemn și tije de metal pentru a sparge gheața.










