Elevii bârlădeni visează să devină astronauți

0

Jumătate dintre membrii Asociației Astronomice Sirius (AAS) Bârlad, care au participat la o activitate interactivă online desfășurată în cadrul Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic, își doresc să se facă astronauți când vor crește. Cel puțin așa reiese din situația întocmită după ce elevii bârlădeni au răspuns la întrebarea „Ai dori să devii astronaut și din ce motiv?”, la care 50% dintre ei au spus că ar dori, iar 33% au recunoscut că nu s-au gândit la această posibilitate.

De mai bine de 20 de ani, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat (în 1999) că Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic va fi sărbătorită în fiecare an în aceeași perioadă, respectiv 4-10 octombrie, aceste date marcând două evenimente. Primul a fost lansarea primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1 – pe 4 octombrie 1957 (anul acesta s-au împlinit 64 de ani de la acel moment), care a deschis astfel calea spre explorarea spațiului, iar al doilea a fost semnarea, pe 10 octombrie 1967, a Tratatului privind principiile care guvernează activitățile statelor în domeniul explorării și utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești (anul acesta s-au împlinit 54 de ani de la acel moment).

În cadrul programului Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2021, membrii AAS și MiniAAS au participat prin intermediul internetului la o discuție despre domeniul Astronautică, pe baza unui chestionar cu zece itemi intitulat „Astronautica, între vis și realizări”. Întrebările de tip închis (respondentul alege un răspuns dintr-un anumit număr de opțiuni) au vizat semnificația termenului de satelit, delimitarea spațiului cosmic, prima navă spațială, localizarea sondei spațiale Voyager 1 la momentul actual (Voyager 1 a fost lansat în 1977, a trecut de orbita lui Pluton în 1990 și a părăsit Sistemul Solar în noiembrie 2004), posibilitatea utilizării telefonului mobil pe Stația Spațială Internațională (SSI), imposibilitatea producerii undelor sonore în vidul cosmic, cea mai mare amenințare în vidul spațial fără o protecție adecvată.

„O parte dintre întrebări au fost de tip deschis. În legătură cu observarea cu ochiul liber în acest an la Bârlad a trecerii SSI, toți respondenții au afirmat că au văzut SSI cel puțin o dată. În perioada următoare, există din nou această posibilitate începând cu 22 octombrie, la orele dimineții. Deși sunt la câteva sute de kilometri de Terra, astronauții de pe SSI sunt alături de noi și ne trimit imagini deosebite din spațiu! Foarte mulți tineri au ocazia să vizioneze filme în care apar nave spațiale fictive (de exemplu «Ziua Independenței» /1996) și să utilizeze universul multiplayer online Eve, Warhammer și Star Wars (scenariile acestora se bazează pe reactualizarea romanului lui H. G. Wells, cunoscut drept prima povestire de tip SF despre invadarea Pământului de către extratereștri cu ajutorul unor imense nave spatiale. Subiectul este lupta extraordinară a umanității pentru a-și asigura viitorul pe Pământ). Din acest motiv, le-a fost adresată întrebarea: «Care este cea mai mare navă spațială fictivă?». 66% din răspunsuri indică percepția că navele spațiale din universul multiplayer online Eve, Warhammer și Star Wars, ar fi cele mai mari”, ne-a declarat prof. Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice Sirius Bârlad.

Acesta a precizat că, la întrebarea: „Ai dori să devii astronaut și din ce motiv?”, 50% dintre elevi au dat un răspuns afirmativ, iar 33% au recunoscut că nu s-au gândit la această posibilitate.

Redăm în continuare câteva răspunsuri:

• Vlad Andrei Maxim – „Da, deoarece mi se pare interesant, captivant, dar totuși nu știu dacă vreau să fiu astronaut sau să activez doar pe Pământ, ajutându-i pe cei de la NASA la sediul lor. Nu am rău de înălțime, dar nu știu dacă în spațiu se mai poate numi rău de înălțime sau altcumva când vezi Pământul așa departe, iar tu ești acolo, plutind într-o navă spațială… Totuși, priveliștea e uimitoare, din ce am văzut pe internet. E frumos să fii astronaut sau doar angajat la sediul NASA, dar nu cred că voi ajunge până acolo!”.

• Vlad-Alexandru Lazanu – „Da, deoarece mi-ar oferi șansa să contribui la studiul posibilității ca oamenii să colonizeze o altă planetă”.

• Cristian Silvestru – „Nu, deoarece este riscant, deși sunt multe lucruri frumoase”.

• Cristian Paul Angheluță – „Da, deoarece spatiul cosmic și călătoriile spațiale mi se par lucruri fascinante”.

„Ce poate fi mai interesant pentru un copil, cu o aură de extraordinar, decât profesia de astronaut? Admirația și interesul copiilor pentru explorarea spațiului cosmic și pentru această profesie o regăsim deseori în lucrările lor de artă plastică. Evidențiem cu această ocazie desenele realizate de membrii MiniAAS, Ilinca Teodorescu și Dragoș Gabriel Csepel, elevi la Școala Gimnazială «Episcop Iacov Antonovici» Bârlad”, a conchis președintele AAS.