Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, la Huși

0

Sâmbătă, 5 iunie 2021, Episcopia Hușilor a fost gazda unor înalte fețe bisericești și personalități din întreaga țară, prezente la Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, dedicat personalității Arhimandritului Mina Dobzeu, duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada regimului comunist, cel care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt. Activitatea a fost organizată cu prilejul împlinirii, în 2021, a trei ani de la trecerea sa la cele veșnice (7 iunie) și a 100 de ani de la naștere (5 noiembrie).

Evenimentul a fost precedat de oficierea slujbei Parastasului la mormântul Părintelui Mina de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte participanţii la Simpozion şi membrii Administraţiei Eparhiale.

Întâlnirea a reunit comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.

În intervenția sa, „Părintele Mina – un om de flacără”, Preasfințitul Părinte Ignatie a amintit și despre „piedicile neașteptate și surprinzătoare ce au apărut în publicarea volumului „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”: pentru a putea fi publicate de către o instituție a statului, i s-a cerut să recunțe la un pasaj. „Pasajul care a constituit o problemă în ceea ce privește editarea acestui volum, și care trebuia cenzurat, este următorul: „Tragem nădejde vie că paginile acestei cărţi vor constitui o perfuzie de curaj în favoarea unei şi mai intense și constante mărturisiri a valorilor tradiţionale pentru toţi cei care, la 30 de ani de la destrămarea cortinei întunericului moral al comunismului, (încă) opun rezistenţă totalitarismului  neocomuniştilor contemporani, deghizaţi în predicatori ai corectitudinii politice; în predicatori ai toleranţei umanist-seculare, care, de fapt, răspândesc, cu sârg, discursul urii și propun desfiinţarea diferenţelor naturale dintre oameni până la omogenitate; în predicatori ai detonării valorilor civilizaţiei creştine și în predicatori ai ideologiei neomarxiste gender fluid, care instaurează idolatria și supremaţia drepturilor de grup și declanşează lupta de clase între sexe”.

Au urmat mesajele adresate de Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, și Ioan Ciupilan, primarul Municipiului Huși. 

Au avut comunicări pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, Adrian Nicolae Petcu, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, editor principal al volumului „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, Arhim. Macarie Motogna, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, stareț al Mănăstirii Rohia și președinte al Fundației „N. Steinhardt”, și Protos. Zaharia Curteanu, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor.

La final, părintele consilier Cosmin Gubernat a prezentat volumul „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, apărut cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului local Huși. De asemenea, a fost lansat documentarul video „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”, realizat de Televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Hușilor.