Elev din Bârlad, premiul I pentru lucrarea „Dumitru Prunariu, primul român în spațiu”

0

Un elev din cadrul Școlii „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, membru al Asociației Astronomice „Sirius”, a fost răsplătit cu premiul I la concursul de creație „Călătorie printre stele”, dedicat singurului cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Concursul a fost organizat pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la zborul româno-sovietic, respectiv misiunea Soiuz 40 din cadrul programului „Intercosmos”, la care au luat parte primul și singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, și rusul Leonid Popov.

Pe data de 14 mai, s-au împlinit 40 de ani de când primul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la primul zbor al omului în spațiu (Iuri Gagarin) și a 40 de ani de la zborul româno-sovietic (misiunea Soiuz 40 din cadrul programului „Intercosmos” – Dumitru Prunariu și Leonid Popov), a fost organizat Concursul de creație „Călătorie printre stele”, având ca temă spațiul cosmic și călătoria în Cosmos.

Concursul a fost organizat de Asociația „Rețeaua de Cultură”, cu sprijinul Casei Ruse din București (reprezentanța Rossotrudnicestvo în România) și al Comitetului de Coordonare al Organizațiilor Conaționalilor Ruși din România. Parteneri în organizarea concursului sunt și Fundația „Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu”, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea din București prin Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și Departamentul de Filologie Rusă și Slavă, Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, Asociația Nord pentru Cooperare și Integrare, Editura „Proema” și Programul Fanbook al Asociației CSR Mindset.

Concursul s-a desfășurat pe secțiunile: • creație literară (cosmopoezie, eseu și proză scurtă S.F); • astrofotografie (Deep sky: nebuloase, galaxii, roiuri de stele, etc.); • fotografie planetară (Soare, Lună, planete); • star trails (fotografia bolții cerești cu aparatul foto pe un trepied sau cu o montură ecuatorială); • Digital art. Concurenții și-au putut înscrie lucrările în intervalul 1 – 30 aprilie, după care, între 1 – 10 mai, acestea au fost jurizate, iar pe 14 mai s-au anunțat rezultatele. Festivitatea de premiere s-a desfășurat în format fizic, pe data de 22 mai, ora 13.00, la Centrul Rus de Cultură și Știință din București.

Asociația Astronomică „Sirius” Bârlad a participat cu elevul Dragoș-Gabriel Csepel, care învață în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad și care s-a înscris la categoria Gimnaziu, secțiunea Digital art. Grație lucrării „Dumitru Prunariu, primul român în spațiu”, elevul a fost răsplătit de juriul de specialitate cu premiul I la categoria și secțiunea la care a luat parte. Rezultatul este extraordinar, mai ales că, la această secțiune, au participat tineri cu vârsta între 12-22 de ani (elevi sau studenți), pasionați și / sau specializați în artele digitale, iar juriul a fost format din următorii membri: lect. dr. Ovidiu Croitoru, lect. dr. Otilia Boeru, cosmonauții Dumitru-Dorin Prunariu (membru de onoare) și Leonid Popov (membru de onoare).

„Dragoș este pasionat de astronomie și de utilizarea tehnologiilor inovative, cum ar fi modelarea 3D. El a participat recent, împreună cu Ilinca Teodorescu, elevă în clasa a VII-a, tot la Școala Gimnazială «Episcop Iacov Antonovici» Bârlad, și membră a Asociației Astronomice «Sirius» și la proiectul școlar interdisciplinar al Agenției Spațiale Europene «Moon Camp Challenge». Felicitări acestor tineri care dovedesc interes pentru explorarea mediului înconjurător și dezvoltarea personală! Atât organizatorii, cât și membrii juriilor Concursului «Călătorie printre stele» au apreciat calitatea lucrărilor de creație literară, frumusețea lucrărilor de artă fotografică și talentul tinerilor participanți. Organizatorii au acordat câștigătorilor diplome, trofeul concursului și diverse cadouri. Toți concurenții și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare în format digital”, ne-a declarat prof. Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.

Potrivit acestuia, în cadrul festivității de premiere, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a primit cu ocazia evenimentului aniversar o diplomă de excelență și o plachetă din partea organizatorului Asociația „Rețeaua de Cultură”.

„Primul român care a învins gravitația terestră a menționat câteva aspecte legate de evoluția misiunilor spațiale. La momentul zborului, Dumitru-Dorin Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii. Acum, numărul cosmonauților a ajuns la 566. România a devenit a 11-a țară participantă la aventura spațială. În momentul de față, există 38 de țări cu activități spațiale. Participarea la programul de zboruri cosmice «Intercosmos», inițiat de către URSS și adresat țărilor aliate socialiste, situează România în clubul select al țărilor participante direct la explorarea Universului și totodată atestă tradiția contribuțiilor marilor înaintași români la zborul omului printre stele”, a mai precizat președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.