Noi angajări la Spitalul Bârlad

1

Luna viitoare, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad organizează concurs pentru ocuparea a încă șapte posturi, dintre care unul de asistent medical, unul de infirmier, unul de îngrijitor, unul de auditor, unul de muncitor necalificat și două de economist.

După ce, în ianuarie, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a încercat să își completeze statul de funcții cu încă 17 posturi, iar în martie, cu alte 12 posturi, în cursul lunii mai, unitatea medicală va organiza concurs pentru ocuparea altor șapte posturi ce au fost deja vacantate. Este vorba depre un post de asistent medical generalist, unul de infirmier și unul de îngrijitoare pentru Secția Chirurgie Generală, unul de auditor gradul I pentru Compartimentul Audit Public Intern și un post de muncitor necalificat în cadrul Serviciului Administrativ.

Toate aceste posturi contractuale sunt pe o perioadă nedeterminată, iar dosarele de înscriere pot fi depuse la secretariatul spitalului până pe 17 mai, ora 14.00, urmând ca probele (scris, practic și interviu) să se desfășoare pe 25 mai, 28 mai și 3 iunie.  

De asemenea, se caută și un economist IA la Serviciul Financiar Contabilitate și un economist I la Serviciul Resurse Umane, însă în acest caz vorbim de angajare pe o perioadă determinată. Concret, este vorba despre angajare prin selecție de dosare și/sau interviu, pe o durată ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă. Pentru aceste două posturi, dosarele de înscriere pot fi trimise pe e-mail (spitalul.municipal.barlad@gmail.com) sau pot fi depuse tot la secretariatul spitalului, însă până astăzi, 29 aprilie, ora 14.00. Selecția dosarelor depuse va avea loc pe 4 mai, ora 10.00, urmând ca rezultatul selecției să se afișeze în aceeași zi, dar la ora 13.00. Nu în ultimul rând, interviul este programat pentru data de 7 mai, ora 10.00.

Toate informațiile referitoare la actele cerute la dosarele de înscriere, bibliografie, tematică, taxa de înscriere, calendarele de desfășurare a concursurilor, etc., pot fi găsite la avizierul unității spitalicești și pe site-ul www.spital-barlad.ro. Relații suplimentare pot fi obținute și la numărul de telefon 0235/416.440, interior 147.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.