Au venit despăgubirile! Seceta, „stinsă” cu aproape 44 milioane lei!

0

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui a finalizat plata ajutorului de stat de compensare financiară a producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectați de seceta pedologică manifestată în perioada toamna 2019 – aprilie 2020 inclusiv. În total, suma plătită a fost de peste 43,8 milioane lei, Vasluiul fiind al 8-lea la nivel național ca suprafață agricolă afectată de seceta din prima parte a acestui an agricol.

În luna august, a fost adoptată o Ordonanță de Urgență a Guvernului privind acordarea de despăgubiri fermierilor afectați de seceta pedologică excesivă în toamna trecută și din primăvara acestui an. Județul Vaslui a fost unul dintre cele mai lovite de această secetă, nu mai puțin de 57.335,52 ha de teren agricol cultivate cu culturi de toamnă fiind declarate calamitate în proporție și de 80 – 100%. Între acestea, 45.000 ha cultivate cu grâu, 8.452 ha cultivate cu rapiță, 3.510 ha cu orz, 151 ha cu orzoaică, 74 ha cu secară și 101 ha cultivate cu triticale. După finalizarea controalelor administrative a cererilor de despăgubire depuse și proceselor verbale ale comisiilor locale special formate în această primăvară pentru constatarea daunelor aduse de secetă, 1.561 de fermieri au primit despăgubiri în valoare totală de 43.814.462 lei, APIA Vaslui anunțând că, deja, banii au ajuns în conturile celor în drept. Fermierii au primit compensații financiare în următoarele limite maxime: grâu – 925 lei/ha, secară – 925 lei/ha, triticale – 805 lei/ha, orz – 912 lei/ha, orzoaică – 951 lei/ha, ovăz – 771 lei/ha și rapiță – 1.002 lei/ha.

Chiar dacă fermierii vor beneficia și de subvențiile care se acordă tuturor agricultorilor, totuși, pentru ei, anul agricol 2019 – 2020 rămâne unul „negru”, cu pierderi importante nu doar financiare, pe care nu se știe cum și când le vor recupera. Poate doar dacă anul viitor va fi unul de excepție pentru agricultura vasluiană, așa cum s-a mai întâmplat în ultimii 10 – 15 ani, tot mai rar, însă, din păcate!