Medici din Iași, detașați la Vaslui

0

• Trei medici rezidenți din Iași au fost detașați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru a ajuta personalul medical din cadrul colectivului vasluian, aceștia urmând să lucreze aici pe toată perioada stării de urgență.

De la nivelul județului Vaslui, pe lista unităților de suport din țară se află numai Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, acest lucru însemnând că numai aici sunt tratați exclusiv pacienți confirmați cu COVID-19. Însă, potrivit Ordinului nr. 489 din 23 martie 2020 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici, cu infecții emergente și reemergente (AP-IE/RE), Spitalul Județean de Urgență Vaslui este desemnat să evalueze la Unitatea de Primire Urgențe toți pacienții care sunt suspectați de infectare cu COVID-19. Excepție fac cei de pe lista monitorizată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui cu persoanele în izolare la domiciliu sau în carantină instituționalizată. În cazul confirmării infectării, pacienții vor fi trimiși pentru tratament la Bârlad.

Tot la Vaslui ajung și urgențele de orice natură din județ, adică accidente rutiere, infarcturi miocardice, accidente vasculare cerebrale, accidente casnice, crize acute ale unor afecțiuni medicale cronice, tăieturi, înjunghieri, etc. Evident, numărul prezentărilor zilnice a crescut simțitor față de perioada de dinaintea pandemiei, așa că personalul medical face față cu greu avalanșei de pacienți. Așa se face că, pentru a putea face față cu bine tuturor cazurilor, la spitalul vasluian au fost detașați trei medici din Iași.

„La nivelul Spitalului Județean de Urgență Vaslui au fost detașați, din Centrul Universitar Iași, doi medici rezidenți Anestezie și Terapie Intensivă și un medic rezident Medicină de Urgență, pentru asigurarea continuității asistenței medicale pe perioada situației de urgență”, ne-a declarat Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.

Starea de urgență a fost instaurată, prin decret prezidențial, pe data de 13 martie, pe durata a 30 de zile. Pentru că, ieri, a expirat această perioadă, însă numărul cazurilor de COVID-19 este în continuă creștere la nivel național, președintele Klaus Iohannis este așteptat să emite un nou decret pentru prelungirea stării de urgență.