Dup ce o brldeanc a ncercat vineri s-si pun capt zilelor nti prin spnzurare si apoi ncercnd s se arunce de pe bloc, duminic seara a fost rndul altor femei s recurg la tentativa de suicid. n primul caz, o tnr n vrst de 33 de ani din comuna Grivita a fost adus cu Ambulanta la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgent Elena Beldiman Brlad. n urma examinrii, medicii de gard au constatat c femeia se tiase singur. Diagnosticul pus de acestia a fost plgi njunghiate n peretele abdominal provocate prin automutilare. Dup interventiile de rigoare la care a fost supus, tnra a fost internat la Sectia de Chirurgie, pentru ca starea de sntate s-i fie supravegheat corespunztor. Din evidentele spitalului reiese c aceasta ar fi prima tentativ a femeii de a-si pune capt zilelor, ns nu se stie dac este si ultima. n cellalt caz, o tnr de 29 de ani, din comuna Ciocani, a ajuns la CPU tot duminic, ns n jurul orei 22.00. Aceasta a fost adus la spital dup ce s-a intoxicat voluntar cu o substant necunoscut. Nici n cazul ei medicii nu au aflat de ce a vrut s-si pun capt zilelor, ns starea acesteia a fost ceva mai grav. Astfel c, dup splturile stomacale aplicate, medicii au internat-o la Sectia Anestezie si Terapie Intensiv. Si n acest sfrsit de sptmn medicii de gard de la Urgente s-au confruntat cu dou tentative de sinucidere. Nu se stie cum anume au ajuns la aceast msur, ns ambele au fost aduse duminic seara si au rmas internate, ne-a spus medicul Gabriela Danis, directorul medical al spitalului.










