Debutul primverii a adus vesti bune pentru locuitorii din sase comune vasluiene, care, ct de curnd, se vor putea bucura de activitti culturale desfsurate n cmine culturale reabilitate si dotate cu tot ceea ce este necesar.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat, zilele trecute, Rapoartele de selectie aferente submsurii 7.6 ‘Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural’, din cadrul Programului National de Dezvoltare Local (PNDL) pentru proiectele depuse in etapa a doua, din luna mai, a sesiunii deschise in 2017. n baza acestor Rapoarte au fost selectate pentru finantare 156 de proiecte in valoare total de 47,4 milioane de euro. Printre UATurile fruntase la aceesarea acestor fonduri nerambursabile se numr si cele din judetul Vaslui, cu un numr de sase astfel de proiecte aprobate, cu o valoare total atras ce depseste 2,32 milioane euro. Cu acesti bani vor fi reabilitate si dotate cu echipamente si aparatur, dar si costume sau instrumente populare, cminele culturale din Ivnesti, Racova – Garceni, Vetrisoaia, Codesti si Tanacu, in timp ce cminul cultural din Vleni va fi consolidat si reabilitat, finantarea primit in acest sens fiind de 435 mii euro. ‘De mai mult vreme avem in plan extinderea si modernizarea centrului cultural de la noi din comun, acesta fiind si motivul pentru care, la sesiunea din mai anul trecut, am aplicat pe msura 7.6 – ‘Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural’. Proiectul nostru a obtinut punctajul necesar si am accesat astfel o finantare de 460 de mii de euro, circa 3 milioane de lei, bani cu care vom extinde cldirea, urmand s construim si iesiri prin partea din spate, conformandu-ne astfel si normativelor de sigurant la incendii. n plus, vom dota centrul cu aparatur si echipamente, care va face s avem cea mai modern sal de spectacole din zon. Nu a fost singura veste bun primit de noi la acest inceput de primvar! Am reupsit ca, prin Grupul de Actiune Local din care facem parte, s accesm fonduri pentrua chizitionarea unui buldoexcavator, utilaj mai mult decat util pentru reabilitarea drumurilor comunale si a altor lucrri de interes obstesc’, ne-a declarat Vasile Novac, primarul comunei Ivnesti. Trebuie spus c, in afara numrului de proiecte si a sumei totale accesate pe submsura 7.6 din cadrul PNDL, peste media national, judetul Vaslui se mai poate luda si cu un procent foarte bun de reusit, cat vreme din cele 7 proiecte depuse de UAT-urile vasluiene, 6 au intrunit punctajul minim necesar, 35 de puncte, si au fost selectate pentru finantare. Singurul proiect care nu a fost selectat este cel depus de comuna Voinesti, in valoare de 180 mii euro, si care a intrunit doar 25 de puncte. Pentru castigtori, urmeaz acum faza de obtinere a autorizatiilor si de licitatie, in vederea desemnrii executantilor lucrrilor, si speranta c, foarte repede, respectivele cldiri vor fi reabilitate si redate circuitului cultural.
Apicultori de succes
Tot in luna martie, AFIR a publicat rapoartele de selectie pentru proiectele depuse in sesiunea august 2017 pe submsura 6.3, ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’, din cadrul PNDR 2020. Din cele 1.753 de proiecte depuse care au intrunit un punctaj mai mare sau egal decat pragul de calitate lunar (15 de puncte), au fost selectate spre finantare un numr de 1.447 de proiecte, cu o valoare total de 21,705 milioane euro. Si la acest capitol fermierii vasluieni s-au dovedit a fi la inltime, 43 dintre proiectele depuse de ei obtinand finantare nerambursabil din fonduri europene cu sume cuprinse intre 10 mii si 15 mii de euro. Este vorba de fonduri alocate pentru dezvoltarea fermelor mici, cei mai multi dintre fermierii care au depus proiecte avand exploatatii apicole. n ciuda faptului c au la dispozitie un program specal destinat lor, Programul National Apicol, apicultorii au preferat s acceseze msura 6.3, dat fiind c sprijinul este 100% nerambursabil.











