Toat lumea cere, dar respeconsabilii o ametesc” cu succes. Dup acest principiu par s se ghideze cei de la Compania National de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), crora li se cere insistent s si dea acordul n privinta nfiintrii unor sensuri giratorii n Brlad, dar care nu reactioneaz n niciun fel. n replic, acolo unde legea o permite, primria spune c va actiona repede si va nfiinta primul sens giratoriu din localitate.
Dac initial cei de la CNAIR au anuntat c vor analiza problema sensurilor giratorii din Barlad si doar dup anumite calcule se vor pronunta, acum, cand stiu c au de dat si bani pentru acestea, toat lumea de acolo tace malc. Asta chiar dac s-a cerut chiar amenajarea unor sensuri temporare, cu balize din plastic, pentru a se vedea exact impactul in trafic si rentabilitatea lor. Prin urmare, primarul Barladului, Dumitru Boros, a declarat, recent, c din nou le-a cerut celor de la Companie s emit o decizie, intrucat municipalitatea nu poate lua problema in propriile maini, in timp ce solicitrile curg din toate directiile, de la simplii soferi, pan la cei de la Serviciul Politiei Rutiere. ‘Cred c suntem singurul oras din tar care nu are un singur sens giratoriu. Avem noi, ceva-ceva, la Podul Pescriei, dar acolo numai sens nu e. Am solicitat, din nou, in prima etap, aprobri de la Compania National de Drumuri pentru un sens la Confectii si unul la BCR. Dar mai avem si alte solicitri, pe lang cele venite de la populatie, inclusiv de la Serviciul Politiei Rutiere Vaslui pentru alte sensuri, in vederea decongestionrii traficului rutier. n a doua etap, s-a lrgit lista de sensuri de pe Bulevardul Republicii, in zonele Popa Sapc si Cerbul de Aur, care vor trebui realizate, de asemenea, de cei de la Compania de Drumuri, pentru c orasul nu are nici drept de proprietate nici de administrare a acestui bulevard. S vedem ce rspunsuri vom primi in continuare, ins ideea nu o vom abandona pan cand aceste sensuri nu vor fi realizate’, a declarat primarul Boros. Pentru c cei de la Politia Rutier, si nu numai, au spus c se impune si un sens giratoriu in Zona Gura Leului, pe Bulevardul Primverii, investitia are toate sansele s fie realizat foarte repede. n primul rand pentru c nu are nevoie de aprobri speciale si se poate face extrem de facil cu fonduri minime de la bugetul local. Ca si in cazul sensurilor ‘mari’ de pe Republicii, si la Gura Leului s-ar putea ca, in prim faz, sensul s fie unul provizoriu.










