Aproape tot clanul Dura din Bârlad este în prezent dupã gratii, situatie din care membrii tot încearcã sã scape, fãcând nenumãrate cereri în acest sens. Ultimul ajuns în arest preventiv, Vasilicã Dura, cunoscut pentru scandalurile si bãtãile în care era implicat, era cât pe ce sã fie lãsat în libertate, dupã ce Judecãtoria Bârlad a admis cererea sa de înlocuire a arestului preventiv cu control judiciar. Din fericire pentru bârlãdeni, procurorii au contestat cu succes, la tribunalul Vaslui, aceastã decizie.
La începutul lunii noiembrie, gasca condusã de Vasilicã Dura, un cunoscut interlop bârlãdean, a încercat sã intre într-un bar din oras, unde se desfãsura Balul Bobocilor Liceului „Mihai Eminescu”. Este vorba de aceeasi indivizi care, în mai multe rânduri, au iscat bãtãi în barurile si cluburile bârlãdene, Vasilicã si vãrul sãu, Costel Dura, Alexandru Cãlin si Ciprian Romeo Lupu. Desi procurorii cereau arestarea lor preventivã, acestia erau lãsati în libertate de cãtre judecãtori. Pentru cã agentii de pazã i-au oprit, indivizii au început sã le adreseze injurii si sã-i ameninte, potolindu-se doar dupã ce au vãzut cã au fost anuntati politistii cu privire la eveniment. Ulterior, cei patru au revenit, iar Vasilicã Dura a devenit violent, fluturând un cutit în fata agentilor de pazã si amenintându-i cu moartea. Au intervenit jandarmii, care l-au retinut pe scandalagiu si l-au predat politistilor. Dat fiind cã Vasilicã Dura era cercetat si pentru alte fapte comise cu violentã în ultimii doi ani, de la tulburarea linistii si ordinii publice, amenintare, port ilegal de arme albe si pânã la loviri si alte violente sau chiar tâlhãrie, individul a fost retinut si apoi prezentat instantei cu propunerea de arestare preventivã, propunere însã respinsã de Judecãtoria Bârlad. Doar insistentele procurorilor, care au contestat aceastã decizie, a fãcut ca periculosul interlop sã ajungã totusi în arest preventiv, dupã ce Tribunalui Vaslui a decis acest lucru. La nici patru luni de la eveniment, Judecãtoria Bârlad se aratã din nou miloasã cu Vasilicã Dura cãruia, pe data de 14 martie, îi admite cererea de înlocuire a mãsurii arestului preventiv. Mai mult, judecãtorii bârlãdeni considerã cã nu se impune nici mãcar ca individul sã fie consemnat în arest la domiciliu, si au decis cã acesta poate fi judecat în libertate, sub control judiciar. Si de aceastã datã, procurorii au contestat aceastã decizie, iar judecãtorii Tribunalului Vaslui le-au dat dreptate, desfiintând hotãrârea anterioarã si prelungind cu încã o lunã mãsura arestului preventiv luatã asupra lui Vasilicã Dura. În aceste conditii, sunt mari sanse ca bârlãdenii sã poatã astepta ceva mai linistiti Sãrbãtorile Pascale, dat fiind cã este greu de crezut cã, cel putin o perioadã, Dura îsi va putea relua obiceiurile!










