joi, iunie 25, 2026
Acasă Actualitate Deputatul Daniel Olteanu cere finantarea tuturor proiectelor pe PNDL

Deputatul Daniel Olteanu cere finantarea tuturor proiectelor pe PNDL

0

Deputatul liberal Daniel Olteanu a sustinut marti, 28 februarie, o declaratie în plenul Camerei Deputatilor, în care a solicitat finantarea integralã a proiectelor depuse, în acest an, de unitãtile administrativteritoriale din judetul Vaslui în cadrul Programului National de Dezvoltare Localã (PNDL), în conditiile în care zona nu se aflã pe harta investitiilor derulate de Ministerul Transporturilor în 2017.

Parlamentarul a subliniat ro lul de antrenare pe care il au proiectele de infrastructurã in dezvol tarea economiei regionale, aratand cã, acolo unde lipsesc marile investitii ale statului, Execu – tivul are obligatia sã finan teze masiv proiectele publice de valoare mai micã, indiferent de culoarea politicã a initiatorilor. ‘Suntem 435.000 vasluieni, dupã domiciliu, si, din tot bugetul Ministerului Transporturilor, de miliarde de euro, pentru obiectivele din judetul Vaslui nu existã surse de finantare in 2017 pentru proiecte in executie. Pentru cel mai avansat proiect, Varianta ocolitoare Barlad, ni s-a dat un nou termen – 2019, ceea ce insea – mnã o asumare a faptului cã actua – lul Guvern paseazã respon – sabilitatea finalizãrii cãtre viitorul Executiv. Celelalte obiective ori sunt ‘in aer’ si li se cautã finantare (de pildã, Varianta ocolitoare Vaslui), ori existã doar la nivel de intretinere (Drumul National Vaslui – Bacãu), ori nu existã deloc. Ceea ce se sperã e doar reactua – lizarea unor studii de fezabilitate sau gãsirea unor solutii de finan – tare. (…) În aceste conditii, PNDL ar putea fi un instrument prin care sã fie echilibrate investitiile, la nivelul celor mai sãrace comunitãti. Judetul Vaslui a incheiat anul 2016 cu peste 400 de proiecte acceptate la finantare, si sper cã si actualul Guvern va inte – lege cã, pentru a nu abandona cu totul aceastã zonã, trebuie sã finanteze masiv proiectele publice locale, mai ales acolo unde lipsesc marile investitii ale statului’, a declarat deputatul PNL de Vaslui Daniel Olteanu. Parlamentarul liberal a subliniat cã finantarea lucrãrilor in derulare si acceptarea la finantare a tuturor proiectelor judetului Vaslui care indeplinesc conditiile, din punct de vedere al documentatiilor, indiferent de punctaj, este o obligatie a Guvernului. ‘A pune unitãtile adminis – trativ-teritoriale din Vaslui sã concureze intre ele, in conditiile in care statul taie judetul de pe lista marilor investitii in infra structurã, ar fi o gresealã impar – donabilã. Nu existã un clasament al sãrãciei, tot judetul este abandonat’, a subliniat Olteanu. Si, a conchis el, ‘Vãd extrem de fireascã (…) finantarea integralã a proiectelor depuse de unitãtile administrativ-teritoriale din judetul Vaslui in cadrul PNDL. De la necesitatea obtinerii auto – rizatiei sanitare de functionare de cãtre unitãtile de invãtãmant si panã la drumuri locale si judetene, toate sunt prioritare si trebuie finantate. În acelasi timp, Guvernul trebuie sã aibã in vedere faptul cã tãierea judetului Vaslui de pe lista celor care beneficiazã de mari proiecte de infrastructurã nu va face decat sã apese si mai tare bugetul alocat asistentei sociale’, a mai spus deputatul Daniel Olteanu.