Deputatul liberal Daniel Olteanu a reluat seria ntlnirilor de lucru n teritoriu, fiind prezent, la finalul sptmnii trecute, n comunele Banca, Suletea si Gherghesti. Si de aceast dat, demnitarul a dorit s afle direct de la surs” problemele cu care se confrunt comunittile locale, dar si administratiile acestora.
‘Singura si cea mai bun modalitate de a identifica problemele unei comunitti este in teren, alturi de oameni si de reprezentantii adminis – tratiilor locale. Ei stiu cel mai bine ce dificultti intampin si doar alturi de ei pot fi puse la punct proiecte concrete, cu rezultate care s se reflecte in nivelul de trai. Astfel de discutii am avut la Suletea, in cadrul sedintei de Consiliu Local, unde, pe ordinea de zi, au fost proiecte de hotrare privind extin derea sistemului de iluminat public stradal, moder nizarea dispensarului si construirea sediului Primriei Suletea, dar si alegerea noului viceprimar al comunei’, a spus Daniel Olteanu. La randul lor, cei din Suletea au primit bine vizita demnitarului, apreciind, prin vocea primarului Ciprian Tamas, c ‘este singurul parlamentar vasluian care a dovedit c ii pas de ceea ce se intampl in comunitatea suletean’. Probleme au fost semnalate si in comuna Banca, acolo unde aproape 40 de persoane, printre care primarul Vasile Vantoru, consilieri locali si mai multi presedinti ai organizatiilor stesti liberale din comuna Banca, au adus in discutie fondurile insuficiente alocate judetului Vaslui prin bugetul de stat. Accentul a fost pus pe capito lul de noi investitii in infrastructur. Alturi de Daniel Olteanu, liberalii din Banca au analizat stadiul proiectelor implementate prin Programul National de Dezvoltare Local (PNDL) si au dezbtut problemele politice de la nivel national si judetean. n fine, la Gherghesti, deputatul Olteanu a participat la sedinta Consiliului de coordonare local al organizatiei PNL din comun. Pre?edintele organizatiei si, totodat, primarul comunei Gherghesti, Nixon Ibnescu, a prezentat raportul de activitate al Biroului Permanent Local, din care nu au lipsit concluziile cu privire la rezultatele obtinute la alegerile locale si parlamentare din cursul anului trecut. La finalul intalnirii, deputatul Daniel Olteanu a stat de vorb cu toti cei care au venit s ii transmit personal problemele cu care se confrunt. ‘Le multumesc tuturor celor care mi-au transmis personal sau in mediul virtual prerile si sugestiile lor referitoare la promovarea sau modi – ficarea unor legi in Parlament si la activitatea mea de pan acum. Am primit deja cateva propuneri punctuale, cu probleme care pot fi rezolvate pe cale legislativ si acestea au intrat in procedur de lucru. Pentru mine, ca parlamentar, este esential ca dialogul cu electoratul, si nu numai, s continue si s se realizeze intr-un mod cat mai transparent’, a incheiat Daniel Olteanu.




