Aparitia celei de-a doua editii a monumentalei lucrãri Valea Horãietii – Istorie si onomasticã de la origine panã in prezent, de Horia Stamatin, la sfarsitul anului 2016, prin grija Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui si a fiului autorului, dl Horatiu Stamatin, (prima editie fiind din 2003, anul mortii autorului), se constituie intr-un eveniment cultural de exceptie, nu numai in arealul judetului Vaslui, ori unde existã interes pentru cunoasterea autenticã a evolutiei in timp a neamului romanesc. Studiul intensiv – putem spune exhaustiv, dacã avem in vedere obiectivele pe care si le-a propus autorul – al acestei vãi de peste 30 km, poate pune in luminã aspecte de interes national care au fost mai putin conturate in lipsa unor cercetãri aprofundate de istorie localã. Aici, se aplicã semnificativ zisa strãbunilor romani pars pro toto, interpretatã in sensul cã o parte a unui intreg poate fi lãmuritoare pentru totalitatea sa. Si din nou mã simt obligat sã-l amintesc pe Nicolae Iorga, a cãrui convingere era cã nu vom avea o adevãratã istorie a Romaniei fãrã istoria fiecãrui sat, a fiecãrui tinut, a fiecãrei vãi, am putea adãuga fãrã sã gresim. Fiindcã, intr-adevãr, asa cum, in viziunea lui Lucian Blaga, armonia sufletului romanesc sa inscris in ritmul dualului, la fel, structurile nationale, in formele lor primare, s-au constituit pe vãi. Este si pãrerea autorului care, pe bunã dreptate, presupune existenta unui cnezat pe valea Horãietii inainte de formarea satului moldovenesc. O presupunere asemãnãtoare am avut si noi in monografiile legate de vãile Tutovei, Similei sau Racovei. Profesorul Horia Stamatin ne uimeste prin profunzimea cercetãrilor intreprinse pe parcursul ‘oficial’ de douã zece ani, dar practic, pe parcursul intregii sale vieti. Strãdaniile sale au avut un nobil precedent in preocupãrile tatãlui, Panaite Stamatin, un adevãrat descãlecãtor spiritual al vãii, invãtãtor exemplar, autor al unor lucrãri tipãrite sau rãmase in manuscris. Pe langã acestea, a beneficiat de cunoasterea directã a oamenilor si a locurilor pe care le-a nemurit prin scrierea sa sau, asa cum spune domnia sa, le-a ‘dezanonimat’ este un mare avantaj fatã de cei aplecati exclusiv asupra documentelor si cãrtilor fiindcã arhivele si bibliotecile – mai ales ale noastre – nu pot cuprinde decat o cunoastere limitatã. De aici, avand contact direct cu relatiile de pe teren, Horia Stamatin a putut sã ofere solutii si corecturi permanente ale unor lucrãri de mare prestigiu ca Documenta Romaniae Historica si Tezaurul toponimic al Romaniei. Localizãrile stabilite de domnia sa se datoreazã relationãrii dintre continutul adesea plin de ambiguitãti al unor docu – mente si mãrturiile orale sau partic – ularitãtile geografice. Trebuie sã mentionãm cã autorul a investigat un mare numãr de informatori, fãcand insã intotdeauna o distinctie clarã intre adevãrul istoric si relatãrile legendare, acestea din urmã exprimand in primul rand atitudini afective si mai putin realitãti din trecut. Cercetãtorul nu a avut insã parte numai de avantaje. Mai intai, a avut de traversat unele dintre cele mai dificile perioade ale existentei romanesti, incepand chiar cu nasterea sa, in timpul Primului Rãzboi Mondial. În cel de-al Doilea, a infruntat gloantele sovietice ca ofiter intr-o unitate de elitã a armatei romane, Regimentul 2 Rosiori, inaltele decoratii primite fiind mãrturii ale vitejiei sale. A urmat insã prizonieratul, cu toate suferintele care l-au insotit si pe care le-a purtat panã la capãt, refuzand sã se inscrie in Divizia Tudor Vladimirescu, ale cãrei initiale erau traduse de patrioti drept trãdãtori vanduti. Întors sat a trebuit sã cunoascã foametea din 1946-1947, cortegiul de violente si nedreptãti ale colectivizãrii fortate, incultura si agresivitatea activistilor specializati in ‘demascarea dusmanilor poporului’. Le-a invins pe toate definitiv, prin tintuirea lor vesnicã pe paginile cãrtii. Le-a invins si prin faptul cã, devenit profesor, a parcurs o carierã didacticã de exceptie. Dacã tatãl sãu descoperea, la un moment dat, cã-i invãtase carte pe toti cei din Bogdãnesti, Horia Stamatin ar putea spune acelasi lucru despre o bunã parte din invãtãtorii din judetul Vaslui. Alcãtuirea lucrãrii pe care incercãm sã o prezentãm, a presupus o tenacitate si rãbdare iesite din comun, cu perseverentã inaripatã de convingerea unei datorii de onoare fãcutã de cei in mijlocul cãrora a vietuit. Convins cã va crea un adevãrat monumentum aere perennius – un monument mai trainic decat bronzul -, profesorul Horia Stamatin nu s-a grãbit sã publice rezultatele cercetãrilor sale decat atunci cand a fost pe deplin convins de temeinicia acestora. Totusi, cu modestia adevãratului om de stiintã, autorul nu exclude posibilitatea unor corecturi si imbunãtãtiri pe viitor. Trebuie sã mai subliniem faptul cã Horia Stamatin a fost in primul rand cadru didactic si si-a indeplinit cu cinste obligatiile care, pe langã satisfactiile aduse au insemnat si ocuparea celei mai mari pãrti a timpului. A gãsit insã timp sã parcurgã mii de pagini, sute si sute de documente, de multe ori fãrã sã gãseascã nimic referitor la zona studiatã, asa cum isi aminteste cu amãrãciune. Este intr-adevãr o mare diferentã intre cercetãtorul roman care se confruntã cu penuria de mãrturii scrise, si cel din Anglia sau Germania, Franta etc. care are la dispozitie arhive vechi de zece secole, uneori chiar la biserica din sat, autorul exemplificand prin bogãtia de date din Doomsday Book, alcãtuitã in 1084, un recensãmant care depãseste uneori prin amãnunte pe cele moderne. Am aflat un alt exemplu, minutiozitatea izvoarelor care i-au permis lui Emmanuel Le Roy Ladurie sã alcã – tuiascã o cronicã aproape cotidianã a unei localitãti din sudul Frantei in lucrarea Montaillou, un sat prins de la 1294 panã la 1324. La romani a mai intervenit si utilizarea slavonei si, panã foarte tarziu, a alfabetului chirilic. Pe bunã dreptate, autorul subliniazã imensele dificultãti in descifrarea scrisului respectiv, imbarligãturile originale fiind complicate prin prescurtãri, fãrã reguli generale. Cu atat mai mare este meritul profesorului Horia Stamatin, care ne oferã un veritabil tezaur de documente inedite. Structura lucrãrii a fost determinatã de intentia autorului de a realiza o adevãratã radiografie a vãii studiate, introducand-o astfel in circuitul valorilor nationale. Mediul inconjurãtor isi are, desigur, importanta sa majorã in constituirea structurilor sale sociale si politice. Tocmai de aici incepe originalitatea zonei studiate, incadratã in colinele Tutovei, unitate geograficã reprezentativã pentru Podisul Central Moldovenesc. Vãile se disting in mod deosebit, sunt adanci si mãrginite de coline inalte care permit cu greu circulatia transversalã. De aici, constituirea unei adevãrate comunitãti de sate de-a lungul lor, care au beneficiat in timp de fertilitatea pãmantului si de protectie naturalã. Autorul expune cu competentã tot ceea ce se cunoaste despre preistoria vãii fãrã sã se cantoneze insã in prezentarea seacã, lipsitã de viatã, pe care, din pãcate, o practicã multi arheologi. El trãieste afectiv chiar si acel trecut atat de indepãrtat pe care reuseste sã-l simtã aproape si de care se simte legat prin strãmosii sãi. De aceea cucutenii devin contemporanii nostri, in urma unor observatii pertinente de naturã etnograficã: foloseau furci, pari si nuiele, peste care bãteau lutul atunci cand isi construiau locuinte, acoperisurile erau in douã ape si confectionate din stuf, mobilie – rul era format din scaune si mese cu trei picioare. De aici, convingerea unei comunitãti intre cultura Cucuteni si elementele de naturã materialã pe care le intalnim in vechile gospodãrii, situatie incitantã pentru presupunerea transmiterii in timp si a unor valori spirituale. Horia Stamatin presupune, in tratarea problematicii diverse a lucrãrii, un echilibru perfect intre activitate si obiectivitate. Exemplarã in acest sens este prezentarea relatiilor dintre daco-romani si slavi. Dacã, intr-o anumitã perioadã, am fost intoxicati cu exagerãri ale influentei slavilor, aceasta nu inseamnã cã respectiva influentã nu a existat. Autorul o prezintã in limitele sale reale, prezenta sa fiind semnificativã in toponimie. Din secolul al XV-lea, mãrturiile scrise oferã istoricului un regim mult mai solid decat incercãrile anterioare de a distinge adevãrul dintr-un noian de elemente disparate si presupuneri. Asa cum am mai subliniat, la noi s-au pãstrat foarte putine documente: multe au fost distruse din cauza vicisitudinilor trecute, din intamplare sau la modul constient, urmãrindu-se anumite scopuri, altele au rãmas si acum ascunse in temnitele pregãtite de rãzesi. Arhivele strãine contin si ele documente romanesti greu de depistat. La Istanbul, stau si acuma in sacii pe care le-au dus prãdãtorii turci sute de ani in urmã. Si totusi, profesorul Horia Stamatin descoperã numeroase documente, foarte multe si foarte vechi in raport cu situarea si dimensiunile zonei studiate. Autorul a realizat in permanentã aceastã ‘cumpãnã’ dar a elogiat indirect valea iubitã per ipso facto prin chiar prezentarea sa obiectivã, care pãstrandu-se in limitele geografice le-a depãsit totusi prin complexitatea tematicii abordate. Pentru fiecare secol, luãm cunostintã de viata economicã si socialã, de relatiile de proprietate, de viata religioasã si culturalã, de aspectele demografice. Fiecare dintre sectiunile de mai sus este divizatã in subcapitole grãitoare prin insusi titulatura lor: pãmantul, pãdurea, agricultura, cresterea vitelor, cultura cerealelor, viile, livezile, albinãritul, piscicultura, iazurile, drumurile, mosia satului, vanzarea, dania, pierderea pãmantului etc. Aceeasi diversitate de subcapitole o vom intalni peste tot inclusiv cand este vorba despre aspecte spirituale. Astfel, se impune o altã caracteristicã a lucrãrii, cea de adevãratã enciclopedie a satului romanesc din Moldova. Favorizat de un adevãrat talent literar, profesorul si cercetãtorul Stamatin reuseste sã reinvie oamenii de atunci, vornicii si preotii care conduceau politic sau spiritual. Si chiar dacã avem unele rezerve in privinta problemei rãzesilor, in primul rand considerãm cã Horia Stamatin a realizat un tablou aproape desãvarsit asupra evului mediu romanesc pe care-l cunoastem atat de putin in ipostaza sa sãteascã. De o mare valoare stiintificã sunt cercetãrile de antropologie si toponimie, bogãtia materialului si ingeniozitatea interpretãrii acestuia – chiar dacã este riscant uneori – impresionand pozitiv pe oricine are prilejul sã parcurgã cele aproape 700 de pagini in format academic ale cãrtii. În finalul lucrãrii, Horia Stamatin rupe curajos valuri subtile aruncate asupra istoriei contemporane a Romaniei, atacand ches – tiuni incã stanjenitoare pentru clasa noastrã politicã: rãzboiul din Rãsãrit justificat prin cotropirea ruseascã a Basarabiei si a Bucovinei, foametea din 1946-1947, tragedia denaturãrii structurii intime a tãranului roman prin colectivizare etc. În conditiile in care rafturile bibliotecilor gãzduiesc incã acele cãrti scrise de autori lacomi de bani, care prezintã dezgustãtor de mincinos satul romanesc in perioda 1948-1960, relatãrile despre ‘mãturatul podurilor’ cand tãranilor li se lua ultimul bob de grau, sau despre exmatricularea elevilor si studentilor ai cãror pãrinti refuzau ‘colhozul’, precizãrile sale sunt extreme de necesare. Ne facem o datorie de onoare mentionand girul stiintific pe care-l acordã prof. univ. dr. Ion Popescu Sireteanu. În incheiere, sã dãm cuvantul autorului pentru a-si exprima profesiunea de credintã: ‘Dacã aceastã carte va reusi sã adauge un dram de dragoste pentru oameni, patrie si locurile natale si de iubire a frumosului in expresie si gandire, atunci aceasta mi-ar fi cea mai mare multumire si cea mai generoasã rãsplatã’.
Dan Ravaru
