![]()
Partidul Social Democrat va demonstra, prin programul pe agricultur, c oamenii politici mpreun cu cei care trudesc n agricultur vor face s creasc gru si iarb pe toate peticele de pmnt din Romnia. ndrznesc s cred c, mpreun, vom face pmntul s rodeasc n Romnia!”, declar dr. ing. Doina Silistru, membru corespondent al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Romnia, candidat pentru un nou mandat n Senatul Romniei.
Doina Silistru a absolvit, in 1982, cursurile Faculttii de Zootehnie din Iasi, ca sef de promotie, iar in anul 1997 a obtinut titlul de Doctor in agronomie. A lucrat si lucreaz in continuare in cercetare. Este cercettor stiintific gradul I (grad echivalent profesorului universitar) in domeniul crerii de noi soiuri de plante pentru infiintarea si refacerea pajistilor. Cercetrile si contributiile in acest domeniu i-au adus recunoasterea academic. Astfel, din 2015, Doina Silistru este membru corespondent al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice (ASAS). Doina Silistru este autorul a 7 soiuri de plante omologate (5 ca singur autor, 2 ca prim autor), alte 5 soiuri sintetice in diferite stadii de testare si 23 linii si sintetici in faza de testare in culturi comparative de concurs. Cercetarea asidu a fost dublat de o la fel de activ prezent in literatura de specialitate: Doina Silistru are 52 de lucrri elaborate si/sau publicate, din care la 4 crti este coautor (2 au fost premiate – una de Academia Roman, cealalt, de Academia de Stiinte Agricole si Silvice), la 22 de crti este singur autor, la 8 este prim autor iar la alte 18, coautor. De mentionat c 3 dintre lucrrile stiintifice ale Doinei Silistru au fost publicate in limbi strine. Totodat, Doina Silistru a publicat zeci de lucrri stiintifice si comunicri in reviste de specialitate. Altfel spus, Doina Silistru este o voce autorizat in domeniul agriculturii, avand un cuvant greu de spus in elaborarea si imple – mentarea politicilor agricole in tara noastr.
Agricultura, o prioritate nationala
Partidul Social Democrat are un program de guvernare foarte bine fundamentat pe toate domeniile, inclusiv pe agricultur, program prin care va demonstra c politica nu este un joc de putere, ci un instrument de progres economic si social, dac este folosit corect si onest. Partidul Social Democrat consider agricultura, pe lang sntate si educatie, o prioritate national, constienti fiind c o criz alimentar este o problem de securitate mondial si reprezint una dintre cele mai importante provocri ale secolului XXI. Principalul obiectiv al programului PSD pe Agricultur este ca fermierii romani s aib sanse egale cu fermierii din statele Uniunii Europene. n acest sens, dezvoltarea agriculturii rmane o constant a oricrei guvernri, iar PSD a actionat si actioneaz astfel incat s o dezvolte astfel incat aceast ramur s redevin motorul principal de crestere a economiei romanesti. Si ar fi pcat s nu fie asa, avand in vedere c ne situm pe locul 5 in UE in ceea ce priveste suprafata agricol (14,6 mil./ha). Iat, in sintez, ce prevede programul PSD pe Agricultur: 1. Vrem ca cei 950.000 de fermieri romani s-si primeasc la timp subventiile, pan la 15 octom – brie avansul si intre 1 decembrie – 31 martie plata regular. Astfel, costurile de productie s-ar reduce cu 10%, reducere reprezentat de dobanzi si comisioane bancare la intarzierea subventiilor, cum s-a intamplat in acest an. 2. Programul pentru refacerea si extinderea sistemului de irigatii va fi pus in practic in perioada 2017-2020 si isi propune urm – toarele obiective: refacerea a 86 de amenajri care s asigure irigarea a aproximativ 2 milioane de ha; gratui – tatea apei pan la statia de punere sub presiune (SPP); beneficiari – 484 organizatii ale udtorilor de ap pentru irigatii, respectiv 200.000 de agricultori. Preconizm c aceste msuri vor duce la cresterea productiei agricole cu 25-30%. Impactul, in intervalul 2017-2020, va fi de 1,14 miliarde euro de la Bugetul de Stat, plus 342 milioane euro din fonduri europene. 3. Pentru punerea in valoare a productiilor de legume si fructe romanesti, de o calitate superioar celor din import, prin Fondul Suveran de Dezvoltare se vor investi 100 milioane euro pentru realizarea a 10 unitti de colectare, procesare si depozite frigorifice, unitti ce vor asigura prelucrarea a 500.000 tone de legume si fructe. 4. Tot prin Fondul Suveran de Dezvoltare se vor investi 200 milioane euro in unitti de colectare si procesare lan si piei de ovine si caprine, in asa fel incat cele 36.000 tone de lan si 8 milioane de piei de ovine si caprine, care acum sunt arse sau aruncate, s fie vandute ca marf prelucrat. 5. Avem, de asemenea, un program pentru sustinerea produ – selor deficitare; in fiercare an, pe baza datelor statistice, se vor alege dou produse. n 2017, incepem cu tomatele si carnea de porc, avand in vedere reducerea importurilor si asigurarea consumului din produc – tia intern si, de ce nu, chiar s exportm: 3.000 euro/1.000 mp de sere si solarii in 8 ani, sustinere care va duce la echilibrarea balantei import/export. Beneficiari vor fi 40.000 fermieri anual; 10.000 euro anual pentru fiecare 200 capete porcine crescute, pentru 8 ani. Beneficiari vor fi 12.000 de cresctori anual. 6. Eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate, pentru stimularea cettenilor de a nu-si lsa terenurile parloag, de la 1 ianuarie 2018. 7. Impozit zero pentru tractoare si alte utilaje agricole, incepand cu anul 2018. 8. Va fi accelerat Programul National de Cadastru pentru cadastrarea gratuit a terenurilor agricole, stiut fiind faptul c nu se vor mai acorda subventii far acel ‘certificat de nastere’ al pman – tului, care este Cartea funciar. 9. Scutirea de TVA la toate materiile prime si serviciile din agricultur, de la 9% – acum la 0% – din martie 2017. 10. Program pentru agricultura ecologic si produse traditionale: cresterea suprafetei cultivate cu produse eco la 500.000 ha in 2020; infiintarea unui laborator pentru certificarea produselor ecologice si traditionale; de la 3 produse protejate, in 2016, s ajungem la 14 produse protejate, in 2020. 11. Credite de dezvoltare pentru stimularea productiilor din agricultur si industria alimentar, garantate de stat in proportie de 80%, cu doband de 2% (plafon maxim de 3 milioane euro). 12. Un deziderat major al Partidului Social Democrat este cresterea absorbtiei fondurilor europene – 9,7 miliarde euro. Acest deziderat poate fi atins prin urmtoarele msuri: refacerea ghidurilor si simplificarea lor; imbunttirea procedurilor; asigurarea co-finantrilor si garantrii. 13. Calificarea lucrtorilor din agricultur: cursuri de scurt durat, in parteneriat public-privat, pe o perioad de patru ani, investitie de 4 milioane euro pentru scolarizarea a 24.000 de lucrtori. Scolile liceale asigur pregtirea scolar iar fermierii asigur locuri de munc. 14. Programul National de Cercetare-Dezvoltare: Cercetarea stiintific agricol este chemat, atat la nivel mondial, cat si la nivel national, s rspund provocrilor securittii alimentare in contextul schimbrilor climatice, cresterii demografice, scderii resurselor naturale de ap si a suprafetei terenurilor agricole. Se vor investi 100 milioane euro in patru ani, astfel incat cercetarea stiintific in domeniu s redevin competitiv.
Msuri legislative
* Reglementarea mai strict a conditiilor legale privind vanzarea – achizitionarea terenurilor;
* Elaborarea Codului Agriculturii;
* Realizarea Codului Apei si Solului;
* Simplificarea legislatiei si a procedurilor privind formele de sprijin – ‘o singur cerere, un singur ghiseu’;
* Legislatie mai strict privind trasabilitatea produselor agroalimentare;
* Realizarea unui sistem unitar de monitorizare a produselor contrafcute sau neconforme;
* Crearea de fonduri mutuale agricole pentru stabilitatea veniturilor in cazul scderii preturilor la produsele agricole;
* Crearea unor bnci de gene in vederea conservrii resurselor genetice la principalele specii de plante si animale.
Un vot constient nseamn un vot pentru candidatii PSD
Dragi vasluieni,
Iat-ne la finalul acestei campanii electorale. Una… atipic, au spus multi. Nu si pentru mine. Am trit luna aceasta de campanie ca de obicei, printre oameni, ca parlamentar in functie, activ si responsabil. Ar fi rusinos, ca senator al Romaniei, ca reprezentant al judetului Vaslui in Parlament, s descopr’ judetul acum, pe repede inainte’, in cele 30 de zile alocate campaniei electorale. Nu, judetul Vaslui este tot acolo unde il stim cu totii, oamenii sunt aceiasi, cu problemele lor, promisiunile candidatilor sunt aceleasi dintotdeauna, unele realiste, unele fanteziste. Dragi vasluieni, Cred c in aceste zile lungi, pline de mesaje care v privesc direct, v-ati convins cine poate s v ajute cu adevrat si cine chiar vrea s o fac. De asemenea, ati identificat imediat impostorii, demagogii, in general, pe aceia pentru care politica este un scop pentru realizarea in plan personal. Eu, in calitate de senator in functie al Partidului Social Democrat, in calitate de candidat pentru un nou mandat la aceste alegeri, nu v voi invta’ cum s votati. Am fost permanent in contact cu voi, in comunele in care locuiti, la locurile voastre de munc, la cabinetul parlamentar, si stiu c ii veti alege pe aceia dintre noi care au demonstrat c pot si vor s fac ceva concret pentru comunitate. V indemn s iesiti la vot si s ii alegeti pe cei care merit s v reprezinte. Votati oameni cu pregtire, nu politicieni de carier, puneti-v ndejdea in profesionisti, nu in aventurieri. Dar nu uitati: PSD a insemnat crestere economic, nu criz. PSD a creat locuri de munc, nu a tiat din veniturile populatiei. PSD este singurul partid care vine cu un program de guvernare imediat aplicabil, destinat romanilor si capitalului romanesc, nu cu o rescriere a agendei corporatiilor strine. Toate aceste inseamn, in opinia mea, un vot constient – un vot in favoarea candidatilor PSD. V multumesc pentru incredere si v invit ca, pe 11 decembrie, s credem impreun in Romania si in judetul Vaslui! Asa s ne ajute Dumnezeu!
Dr. ing. Doina Silistru, Senator PSD de Vaslui
Material electoral publicat de MONITORUL DE VASLUI la comanda PSD VASLUI (COD AEP: 11160007)




