O bere rece consumatã vara, în zilele caniculare, oferã o falsã impresie de hidratare, atentioneazã medicii. „Persoanele care aleg sã bea bere rece, crezând cã bãutura le va rãcori, nu vor face altceva decât sã se deshidrateze. Din cauza continutului de alcool, berea nu poate sã ne hidrateze“, atentioneazã dr. Eduard Adamescu, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice la Institutul Nicolae Paulescu din Bucures ti. Specialistii spun cã aceleasi consecinte le are consumul oricãrui tip de alcool, fie bãuturi tari – care au mai mult de 30% alcool (votcã, whiskey, gin, lichior), fie cele slabe – cu alcool sub 10% (vin, bere, sampanie). „Alcoolul produce deshidratare (pierderea lichidelor din organism), deoarece blocheazã eliberarea de vasopresinã (hormon care inhibã eliminarea apei prin rinichi – n.r.), iar urina va fi diluatã si eliminatã în cantitate mare“, explicã dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist. Potrivit unei cercetãri realizate recent de oamenii de stiintã de la Universitatea Heidelberg din Germania, alcoolul „se urcã la cap“ în doar sase minute. Testele au arãtat cã, dupã consumul unei cantitãti de alcool echivalente cu trei pahare de bere sau douã de vin (ori o alcoolemie de 0,05 la mie – nivel ce afecteazã capacitatea de a conduce un autovehicul), s-au produs niste modificãri în activitatea neuronilor. Scannerele le-au permis cercetãtorilor sã observe micile schimbãri ce survin în tesutul celulelor nervoase. Spre exemplu, nivelul substant elor chimice care protejeazã în mod normal celulele se reduce pe mãsurã ce creste concentratia de alcool. În plus, oamenii de stiintã au descoperit cã efectele unui consum moderat de alcool asupra neuronilor se sterg dupã un timp, însã, pe termen lung, celulele neuronale au nevoie de mult mai mult timp sã se refacã. „Alcoolul este consumat datoritã efectului sãu de relaxare, al stãrii de bine pe care o induce, deci este un «anestezic» cerebral, dar care poate crea dependentã. Consumati-l, deci, cu mãsurã“, atrage atentia dr. Bilic. Reprezentantii Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din România ne recomandã sã fim atenti atunci când achizitionãm produse alcoolice, în special bere. Ei spun cã berea nu trebuie sã aibã prea multã spumã (semn cã temperatura ei este prea ridicatã), prea putin dioxid de carbon (temperatura ar fi prea joasã) sau sã fie tulbure (acest lucru ar putea însemna cã berea a fost înghetatã ori cã paharul sau conductele dozatorului sunt murdare). Si gustul neplãcut al berii poate „ascunde“ ceva – fie bãutura a stat la o temperatura prea ridicatã si a suferit o a doua fermentatie, fie paharul ori dozatorul este murdar. Tot în categoria bãuturilor care deshidrateazã se înscriu si sucurile care contin zahãr. „Bãuturile dulci nu potolesc setea. Este vorba doar de o falsã impresie care poate apãrea pe moment, dar, pe urmã, vom simti nevoia de a bea apã“, precizeazã medicul Eduard Adamescu. Specialistii recomandã hidratarea cu aproape orice tip de lichid, excluzând bãuturile alcoolice sau pe cele care contin zahãr. „Hidratarea se face, în principal, din douã surse – apã mineralã sau platã, care sunt echivalente ca aport de sãruri minerale, si ceaiuri din plante sau fructe“, afirmã prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Târgoviste, seful sectiei I de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul Institutului Paulescu.










