Diabetul zaharat este o boalã în care concentratia sanguinã a glucozei (glicemia) creste foarte mult din cauza productiei insuficiente de insulinã. Insulina, un hormon eliberat de pancreas, controleazã cantitatea de glucozã din sânge.
Alimentele si bãuturile consumate sunt scindate in elementele componente (cum ar fi glucoza), de care organismul are nevoie pentru a functiona in mod adecvat. Zaharurile sunt absorbite in fluxul sanguin si stimuleazã productia pancreaticã de insulinã. Insulina permite zaharurilor sã treacã din sange in celule. Odatã ajunse in celule, zaharurile sunt transportate in energie, care este utilizatã imediat sau stocatã panã cand devine necesarã. În mod normal, concentratia sanguinã a glucozei variazã pe parcursul zilei. Creste dupã masã si revine la normal in urmãtoarele 2 ore. Cand glicemia se normalizeazã, productia de insulinã scade. Glicemia variazã de obicei in limite inguste, intre 70 si 110 miligrame per decilitru (mg/dL) de sange. În cazul consumului de carbohidrati, poate creste mai mult. Persoanele in varstã de peste 65 de ani au glicemia usor crescutã, in special dupã masã. Dacã organismul nu produce suficientã insulinã pentru a trans – porta glucoza in celule, cresterea glicemiei sanguine si scãderea cantitãtii de glucozã din celule deter – minã simptomele si complicatiile caracteristicile diabetului zaharat. În practica medicalã se foloseste adeseori denumirea completã de diabet zaharat si nu numai diabet, pentru a distinge aceastã boalã de diabetul insipid, o afectiune relativ rarã iar glicemia este normalã.
Diabet zaharat – Tipul I
Tipul I – În diabetul zaharat de tip I (denumit in trecut diabet insulinodependent sau diabet cu debut juvenil), peste 90% din celulele pancreatice care produc insulinã sunt distruse definitiv. Ca urmare, productia pancreaticã de insulinã este redusã sau absentã. Numai aproximativ 10% din cazurile de diabet sunt de tip I. Majoritatea persoanelor cu diabet zaharat tip I fac boala inainte de 30 de ani. Se considerã cã un factor de mediu – probabil o infectie viralã sau un factor nutritional, careactioneazã in copilãrie sau in adolescentã – induce distructia celulelor pancrea – tice care produc insulinã de cãtre sistemul imunitar al organismului. Anumite persoane sunt mai susceptibile la actiunea factorilor de mediu, din cauza unei predispozitii genetice. Diabetul zaharat tip 2 (denumit in trecut diabet non-insulinodependent sau diabetcu debut la varsta adultã) se caracterizeazã prin faptul cã pancreasul continuã sã producã insulinã, uneori chiar mai multã decat in mod natural. Însã organismul dezvoltã rezistentã la efectele insulinei, astfel incat in realitate existã un deficit insulinic.
Diabet zaharat de tip I – Simptome
Cele 2 tipuri de diabet au simptome foarte similare. Primele simptome sunt determinate de efectele directe ale hiperglicemiei. Cand glicemia creste peste 160-180 mg/dL, incepe eliminarea de glucozã in urinã. Dacã excretia urinarã de glucozã creste si mai mult, rinichii vor excreta cantitãti suplimentare de apã pentru a dilua glucoza. Din cauza eliminãrii unor volume urinare mari, persoanele cu diabet urineazã frecvent (poliurie). Cres – terea eliminãrii lichidiene conduce la sete intensã (polidipsie). Pierderile calorice pe cale urinarã conduc la scãdere ponderalã. Pentru a com – pensa, apetitul indivizilor afectati creste. Alte simptome includ tulburãri de vedere, somnolentã, greatã si reducerea rezistentei la efort. Tipul I – La persoanele cu diabet de tip I, simptomele debuteazã adeseori brusc si cu intensitate crescutã. Se poate instala rapid o stare denumitã cetoacidozã diabe – ticã. În absenta insulinei, majoritatea celulelor din organism nu pot folosi glucoza din sange. Pentru a supravietui, aceste celule incep sã utilizeze un mecanism secundar pentru producerea energiei. Celulele adipoase incep sã metabolozeze grãsimile, ceea ce conduce la pro – ductia unor compusi denumiti cetone. Cetonele reprezintã o sursã de energie celularã, insã determinã acidifierea sangelui (cetoacidozã). Simptomele initiale ale cetoaci – dozei diabetice includ senzatie intensã de sete si elimonarea unor volume urinare mari, scãdere ponderalã, greatã, vomã, obosealã si – in special la copii – dureri abdominale. Respiratia devine profundã si rapidã, deoarece organismul incear – cã sã corecteze acidoza sanguinã. Aerul expirat miroase a acetonã, mirosul fiind determinat de cetonele excretate prin respiratie. În absenta tratamentului, cetoacidoza diabeticã poate evolua cãtre comã si deces, uneori in decurs de numai cateva ore.
Diabet zaharat de tip I – Complicatii
Pe termen lung, persoanele cu diabet pot prezenta numeroase complicatii severe. Unele dintre aceste complicatii debuteazã in primele luni de la instalarea diabetului, insã majoritatea apar numai dupã cativa ani. Cele mai multe complicatii sunt progresive. Cu cat pacientii isi pot controla mai bine valoarea glicemiei, cu atat riscul aparitiei sau agravãrii complicatiilor se reduce. Cresterea glicemiei conduce atat la ingustarea vaselor sanguine de calibru redus, cat si a vaselor mari. În peretii vaselor sanguine mici se acumuleazã substante zaharidice complexe, determinand ingrosarea si cresterea permeabilitãtii acestora. Aportul sanguin tisular se reduce progresiv, in special la nivelul tegumentului si nervilor. Controlul inadecvat al glicemiei conduce si la cresterea concentatiei lipidelor sanguine, cu aparitia aterosclerozei si diminuarea fluxului sanguin prin vasele mari. Atero – scleroza este de 2-6 ori mai frecventã la persoanele cu diabet decat la cele fãrã aceastã boalã si tinde sã aparã la varste mai tinere. În timp, cresterea glicemiei si tulburãrile circulatorii conduc la aparitia de leziuni ale inimii, creie – rului, membrelor, globilor oculari, rinichilor, nervilor si tegu mentului, cu aparitia anginei, insufi cientei cardiace, accidentelor vasculare cerebrale, crampelor musculare la mers (claudicatie), scãderea acuitãtii vizuale, insuficientã renalã, tulburãri neurologice (neuropatii) si degra – darea pielii. Infarctul si accidentul vascular cerebral sunt boli mai frecvente la persoanele cu diabet. Tulburãrile circulatorii cutanate conduc la aparitia ulceratiilor si infectiilor, iar plãgile se vindecã mai greu. Persoanele cu diabet au risc crescut de a face ulceratii si infectii ale picioarelor sau gambelor. Adeseori, aceste leziuni se vindecã lent sau deloc, astfel incat devine necesarã amputarea segmentului afectat. Acesti pacienti dezvoltã adeseori infectii bacteriene si fungice, de obicei la nivel cutanat. Cand nevelul glicemiei este ridicat, globulele albe nu pot combate infectiile in mod eficace. Orice infetie care apare are evolutie mai severã decat in mod normal. Leziunile vaselor sanguine de la nivelul globilor oculari pot conduce la pierderea vederii (retinopatie diabeticã). Aceste vase pot fi blocate prin interventie chirurgicalã laser, fiind astfel prevenite leziunile retiniene. Ca urmare, persoanele cu diabet ar trebui sã efectueze anual un examen oftalmologic prin care sã fie depistate precoce leziunile oculare. Apar tulburãri functionale renale, care uneori evolueazã cãtre insuficientã renalã ce necesitã dializã sau transplant renal. De obicei medicii analizeazã urina persoanelor cudiabet pentru a depista cresterea eliminãrii de proteine (albuminã), care este un semn precoce de afectare renalã. La primul semn de complicatii renale, pacientii primesc de obicei tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), medicamentecare reduc rata de deteriorare a functiilor renale. Leziunile nervilor se manifestã in mai multe moduri. Cand este afectat un singur nerv, apare brusc senzatie de slãbiciune la nivelul unui membru superior sau inferior. În caz de leziuni ale nervilor mainilor si picioarelor (polineuropatie diabeticã), pacientii prezintã tulburãri de sensibilitate, senzatie de furnicãturi sau durere si slãbiciune la nivelul segmentelor afectate. Afectarea nervilor cutanati cresc riscul de leziuni tegumentare repetate, deoarece indivizii nu pot percepe variatiile de presiune si temperaturã.
Diabetul zaharat de tip I – Tratament
Tratamentul diabetului constã in regim alimentar, activitate fizicã, educatie si – in majoritatea cazurilor – medicamente. Dacã o persoanã cu diabet reuseste sã isi controleze glicemia, riscul aparitiei complica – tiilor este mult diminuat. Scopul tratamentului diabetului este asadar mentinerea glicemiei la valori normale cat mai mult timp posibil. Tratamentul hipertensiunii arte – riale si hipercolesterolemiei poate preveni de asemenea unele complicatii ale bolii. Este eficace si administrarea zilnicã a unei doze mici de aspirinã. Persoanele cu diabet beneficiazã foarte mult dacã invatã despre boala pe care o au, intelegand modul in care regimul alimentar si activitatea fizicã le afecteazã glicemia si afland cum sã evite complicatiile. Infor – matiile pot fi oferite de o asistentã medicalã instruitã special in acest scop. Indivizii cu diabet ar trebui sã poarte intotdeauna la ei o brãtarã medicalã care sã atragã atentia medicilor asupra prezentei acestei boli. Aceste informatii permit initie – rea rapidã a tratamentului salvator, in special in caz de traumatisme sau alterare a stãrii mentale. Reglarea regimului alimentar este foarte importantã, indiferent de tipul bolii. Medicii recomandã adoptarea unei diete sãnãtoase si echilibrate, precum si depunerea de eforturi pentru mentinerea unei greutãti corporale normale. Unele persoane beneficiazã dacã discutã cu un nutritionist pentru a pune la punct un regim dietetic optim. Persoanele cu diabet de tip I, care reusesc sã isi mentinã o greutate corporalã normalã, pot necesita numai doze mici de insulinã. În general, persoanele diabetice nu ar trebui sã consume alimente dulci in cantitãti mari. De asemenea, este bine ca mesele sã fie luate la intervale regulate; perioadele lungi intre mese trebuie evitate. Deoarece existã o predispozitie pentru cresterea colesterolului san – guin, este necesarã limitarea aportului alimentar de grãsimi saturate. Uneori trebuie administrate medica – mente care reduc nivelul colesterolului. Adoptarea unui program regulat de activitate fizicã ajutã de asemenea la controlul greutãtii si glicemiei. Mentinerea glicemiei la valori scãzute este dificilã. Cel mai important risc este acela cã incercarea de a reduce concen – tratia sanguinã a glucozei poate conduce la scãderea prea accentuatã a glicemiei (hipoglicemie). Hipogli – cemia trebuie tratatã de urgentã. Trebuie administratã glucozã in decurs de cateva minute pentru a preveni leziunile permanente si a ameliora simptomele. De obicei se administreazã zahãr. Cu toate cã orice tip de glucide este adecvat, glucoza actioneazã mai rapid decat zahãrul de masã (zahãrul obisnuit contine sucrozã). Multe persoane cu diabet au la ele tablete de glucozã sau recipiente in care existã glucozã dizolvatã. Alte optiuni sunt ingestia unui pahar de lapte (care contine lactozã, un tip de zaharid), apã cu zahãr, suc de fructe sau consumul de prãjituri, fructe sau alte alimente dulci. În situatiile mai grave poate fi necesarã administrarea intravenoasã a glucozei. Un alt tratament pentru hipoglicemie constã in administrarea de glucagon. Glucagonul se poate injecta intramuscular si induce in numai cateva minute eliberarea hepaticã a unor cantitãti mari de glucozã. Existã mici truse care contin o seringã plinã cu solutie de glucagon, care pot fi utilizate de persoanele cu diabet in situatiile de urgentã. Cetoacidoza diabeticã este de asemenea o urgentã medicalã, deoarece poate cauza comã si deces. Este necesarã spitalizarea, de obicei in unitatea de terapie intensivã. Se administreazã intravenos cantitãti mari de lichide si electroliti, cum ar fi sodiu, potasiu, clor si fosfat, pentru a substitui pierderile produse prin urinare excesivã. În general se administreazã insulinã intravenos, deoarece astfel actioneazã rapid si doza poate fi reglatã mai usor. Se mãsoarã la fiecare 2 ore nivelul glucozei, cetonelor si electrolitilor. De asemenea, se mãsoarã si aciditatea sanguinã. Uneori, sunt necesare tratamente suplimentare pentru a corecta acidoza crescutã. Însã controlul glicemiei si inlocuirea electrolitilor pierduti permit restabilirea echili – brului acido-bazic normal al organismului. Tratamentul comei hiperosmolare hiperglicemice non-cetotice este asemãnãtor cu cel al cetoacidozei diabetice. Trebuie inlocuite pierderile lichidiene si electrolitice. Glicemia trebuie redusã la normal treptat, pentru a evita transferurile lichidiene bruste la nivelul tesuturilor cerebrale. Concentratia sanguinã a glucozei este mai usor de controlat in comparatie cu coma cetoacidoticã, iar aciditatea sanguinã nu creste foarte mult.
Diabetul zaharat de tip I – Tratamente experimentale
În cazul diabetului de tip I existã tratamente experimentale promitã – toare. Un astfel de tratament constã in transplantul unor celule care produc insulinã. Aceastã procedurã nu se realizeazã insã de rutinã, deoarece necesitã administrarea de medicamente imunosupresoare pentru a preveni rejectia transplan – tului. Existã tehnici noi cu ajutorul cãrora imunosupresia ar putea sã nu mai fie necesarã.
(Sursa: Agenda Medicalã Merck – Medicul Casei, www.all.ro)
