duminică, mai 10, 2026

Ce milioane de euro mai punem la treab?!

2

pavalBugetul municipiului Vaslui din anul 2016 continu strategia investitional din anii trecuti. Chiar dac bugetul este mai mic (proiectele europene fiind finalizate), pe ambele sectiuni (functionare si dezvoltare) au fost prevzute fonduri importante de la visteria local pentru investitii. O veste important pentru comunitatea local este aceea c fiecare resedint de judet poate dispune de o finantare nerambursabil de 40 milioane euro. Din acesti bani europeni se intentioneaz construirea unui Parc Industrial, a soselei de centur etc.

Vineri, in cadrul unei con – ferinte de pres, Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui, a prezentat o serie de detalii referitoare la bugetul pe anul 2016. Pavl a precizat c bugetul votat de Consiliul Local Vaslui este unul „lucrativ” si asigur finantarea pe dou mari componente: functionarea si dezvoltarea. Pe segmentul functionrii, Primriei ii revin sarcini pentru finantarea mai multor activitti de interes general: scoli, activitti sociale, sportive, culturale, igienizarea orasului, repararea drumurilor. „Avem obligatia asigurrii cur teniei in oras, iar sumele de bani necesare trebuie alocate furnizorilor de servicii. Este vorba despre intretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a zonelor laterale si cursurilor de ap. Albia paraului Vasluiet trebuie decolmatat, iar in aceast actiune sunt prinse Apele Romane, ANIF-ul si Primria. n acea zon, trebuie s coboram panza freatic, pentru c Vasluietul are in zon un miros neplcut”, a declarat Vasile Pavl.

E vremea constructorilor „potenti”

Tot in cadrul sectiunii de functionare sunt prevzute 5 milioane de lei pentru repararea drumurilor. Banii vor fi utilizati atat pentru pietruirea, cat si pentru asfaltarea infrastructurii rutiere. Din momentul adoptrii bugetului pe anul 2016, banii se gsesc deja pe SEAP in vederea organizrii achizitiilor publice a respectivelor lucrri. „Cei care vin la licitatii, incepand de astzi, s fie constructori potenti, pentru c noi asigurm finantarea lun de lun. Pe lang cheltuielile cu institutiile, la capitolul functionare sunt prinse si lucrrile de igienizare si repararea drumurilor”, a explicat Pavl.

PIDU a adus n Vaslui 83 milioane de lei

n ceea ce priveste suma de 4 milioane de lei alocat pentru PIDU, Vasile Pavl a rspuns acuzatiilor formulate de unii consilieri locali. „Ca s dau un rspuns, pot spune c principalul vinovat sunt eu. Au fost dou programe cu finantare european, din care unul pe ap si canal, iar pentru Vaslui este vorba despre 38 milioane de euro. Vorbim aici de modernizarea statiilor de tratare, epurare si retele. Dou programe merg bine (statiile de tratare si epurare), dar al treilea, din diferite cauze, s-a blocat. Acest proiect pe Programul Operational Sectorial sa suprapus peste PIDU”, a artat primarul. n timp, autorittile locale au purtat discutii cu autorittile care dirijeaz cele dou programe, in spet Ministerul Dezvoltrii si al Mediului. La mijlocul anului trecut, s-a constatat c exist riscul nerealizrii lucrrilor si s-a stabilit c PIDU trebuie s mearg mai departe, iar POS va rmane in urm. „S-a recuperat ce s-a putut. n luna iunie, avem obligatia s incheiem proiectele, iar cele cinci proiecte din cadrul PIDU vor fi predate reprezentantilor Comisiei Europene. Pe PIDU, trei proiecte sunt finalizate, cel privind transporturile este in receptie, si mai avem strzile. Nu ne incant aceast chestiune. n alte orase sau tras doar 60% din fonduri. Prin PIDU am investit in Vaslui 83 milioane de lei si au rmas cele 4 milioane de lei pe care ii punem de la bugetul local pentru a termina lucrrile”, a explicat Pavl.

Implementarea unui proiect dureaza doi ani

Alte sume din capitolul dezvoltare vor fi dirijate spre modernizarea altor zone din oras, respectiv Avram Iancu, Racovit si 13 Decembrie. Pentru sectiunea dezvoltare, foarte importante sunt si finalizarea mai multor studii de fezabilitate pentru diferite obiecte de investitii, printre care Spitalul II, Bazarul, Proiectul privind constructia de sere. „Bugetul este mic, pentru c nu mai sunt fonduri europene. Acum se lanseaz ghidurile si, in dou, trei luni, vom avea lista cu proiecte finalizat. Fiecare municipiu resedint de judet are la dispozitie o finantare de 40 milioane de euro. De aici vom vedea ce facem cu soselele de centur, Parcul Tehologic, se vor putea moderniza din acesti bani si alte strzi unde exist trasee cu transport public. De la o idee si pan la obtinerea finantrii, dureaz cam doi ani pentru punerea in practic a unui proiect”, a subliniat Vasile Pavl.

2 COMENTARII

  1. daca soseaua de centura sau tot ce mai face desteptul asta de primar face cu firme de tot rasul dar pe bani multi cum a facut si strazile mai bine sa-si vada de treaba…strada de la teoclinik pana la nord dupa ce au terminat-o au stricat-o iar ca nu era facuta cum trebuie , nici acum cu siguranta nu e. Cand mergi pe strazile astea noi parca esti pe poligon printre jaloane , rupi masina in gurile de canal unele au si 10-15 cm adancime fata de nivelul strazii. Pe husului strada terminata in toamna , deci in mai putin de 3 luni are 10 gropi pe numarate, au astupat gurile de canal cu asfalt, bineinteles ca acesta s-a sfarmat si acum sunt gropi ….nu mai spun de vestitele marcaje care nu au tinut nici o saptamana dupa ce le-au facut , le-au refacut si iar s-au macinat. Si sa nu uitam de capodopera din centru cu piatra cubica la cat de bine e pusa ca iti scutura masina din toate incheieturile. Lucrarile acestea nu au o garantie? cand s-a facut receptia nu s-au vazut problemele? Dar cine sa le vada ? Cat timp Pavel si cateii de pe langa el isi primesc partea ce mai conteaza daca e o treaba bine facuta sau nu.

Comentariile sunt închise.