miercuri, decembrie 24, 2025

Echipamente performante pentru Urgente

Sptmna trecut, Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgent Elena Beldiman Brlad si-a mbogtit patrimoniul medical cu cteva echipamente de ultim generatie. Este vorba despre trei paturi mobile ce vor asigura deplasarea bolnavilor intransportabili ctre alte sectii, dou piese de mobilier unde va fi depozitat instrumentarul medical, precum si echipamente pentru traumatismele cranio-cerebrale. Acestea nu au fost achizitionate de unitatea spitaliceasc, ci au fost primite prin intermediul unui program finantat de Ministerul Snttii. Aceste echipamente pentru CPU au venit nc de vineri (3 iulie, n.r.), dar sunt nc ambalate si vor fi instalate abia cnd reprezentantii firmei desemnate pentru punerea n functiune a acestora vor sosi. Nu cunoastem valoarea total a echipamentelor, ns, pentru c sunt de ultim generatie, estimm c este vorba despre o sum destul de mare, ne-a spus Mirela Bogdan, inginer din cadrul Compartimentului de Management al Calittii.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Noile taxe și impozite locale, aprobate pe repede-înainte

După o dezbatere publică care a durat doar 4...

Cu cât se scumpesc carburanții de la 1 ianuarie. Nou val de scumpiri

Alimentarea mașinii devine mai scumpă din prima zi a...

Mesajul deputatei AUR Laura Gherasim cu ocazia Crăciunului 2025

Crăciunul este, înainte de toate, Nașterea Speranței și a...

IZVOR DE APĂ VIE: TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN AJUN ŞI DE CRĂCIUN

Considerat în vechile calendare, drept celebrare a Anului Nou,...

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Related Articles

Popular Categories