n intervalul 7-9 august, la Constanta, vor avea loc ntrecerile unei noi editii a Campionatelor Europene de Kung-Fu rezervate copiilor, juniorilor, tineretului si seniorilor. La competitia continental vor fi prezenti concurenti din peste 10 tri, printre care Olanda, Italia, Germania, Spania, Franta si Bulgaria. Din delegatia romn vor face parte si 10 sportivi de la sectiile din Vaslui si Brlad ale Clubului Alone Tiger care doar la seniori nu vor participa. Iat care sunt acestia: fratii Daniel si Florin Alexandru, Elena Ariton, George Badac, Alexandru Rotaru, Rzvan Cheptnaru, Gheorghe Puitel, Alexandru Prjescu, Cezar Nechifor si Diana Saizu. Ne propunem s cucerim cel putin cinci medalii. Dac lum n calcul c sportivii pe care i vom deplasa sunt campioni nationali si au o bogat experient international, nu ar fi de mirare s ne ndeplinim obiectivul. Cu sportivi de valoarea Elenei Ariton sau a fratilor Alexandru, nu este imposibil. Sperm s efectum deplasarea pe Litoral cu sprijinul conducerii Directiei pentru Sport a Judetului Vaslui, ne-a declarat Mihaela Iacob, presedintele Clubului Alone Tiger.











doamna iacob ,mai lucrati un pic la caracterul antrenorului.la competitia de la saturn a urlat ca un descreierat la copii.acei copii au fost deosebit de stresati.vulgaritatea limbajului nu face parte din artele martiale.numai un dobitoc poate sa-i ameninte pe copii ca nereusind sa invinga sa-si faca rost de mijloc de transport ca sa revina acasa.caracter de MILITIAN
ba da mare karatista e si maimuta asta de iacob!
bai ce tot ii pupati in cur pe aia de la alone tiger? e singurul club din judetul vaslui?sau au pile la monitorul?de celelalte cluburi care participa la aceasta manifestare de ce nu spuneti nimic?.
si in al doilea rand,la acest concurs participa numai echipe din romania,pakistan,italia ,germaniasi spania. mai informati-va DOAMNA iacob!!!!
Comentariile sunt închise.